Farul, față în față cu încă un transfer în străinătate: "Am ceva din Italia!"
articol scris de Digi Sport12.08.2024, 15:29
Farul ar mai putea face un transfer important în străinătate, așa cum a obișnuit în ultimii ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Trupa lui Gică Hagi a avut recent o ofertă pentru Dina Grameni, de la Porto, însă a refuzat-o deoarece nu a fost suficient de satisfăcătoare financiar.
Scouteri din Italia pentru Dina Grameni, la Farul - Hermannstadt
Acum, mijlocașul central de 20 de ani e din nou față în față cu transferul carierei, dar pentru asta va trebui să impresioneze la următorul meci al constănțenilor.
Impresarul Florin Manea a anunțat că, la meciul Farul - Hermannstadt, de la finalul săptămânii, în lojă se va afla un oficial al unei echipe din Italia.
"Deocamdată, nu avem nicio ofertă scrisă din Abu Dhabi. A fost o ofertă de la Porto pentru el, dar financiar nu era extraordinară. Era un împrumut cu opțiune de cumpărare.
Încercăm să aducem o ofertă pe placul lui Gică Hagi. Am primit o scrisoare de interes în urmă cu o lună din Abu Dhabi, dar atât, oferta n-a mai ajuns la Farul.
Am ceva din Italia pentru Grameni, o să vină cineva să-l vadă. Dacă-l duc în Italia, sigur ajunge în Serie A sau în Serie B, la o echipă care se bate pentru promovare.
Vine directorul sportiv al unei echipe la meciul următor al Farului", a declarat Manea, potrivit Prosport.
Dina Grameni, șansa carierei la Farul - Hermannstadt
Evident, o evoluție foarte bună cu Hermannstadt nu implică automat și un transfer în Italia, dar l-ar putea aduce pe Grameni mai aproape de o mutare în străinătate.
Mijlocașul central e cotat la două milioane de euro pe site-ul Transfermarkt și a fost aproape să participe cu România la EURO 2024, însă s-a aflat doar pe lista preliminară, iar Edi Iordănescu nu l-a inclus și în lotul final.
- Farul - Hermannstadt se joacă pe 19 august, de la 22:00, și va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România.
Etichete: florin manea , dina grameni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...