Video Farul ajută fotbaliștii ucraineni refugiați în România. Doi juniori se pregătesc la Constanța
10.03.2022, 10:56Farul Constanţa a anunţat că a integrat în programul de pregătire al academiei de fotbal doi copii ai unor refugiaţi din Ucraina.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Farul are acordul FIFA pentru a primi fotbaliști ucraineni
Roman Barhan (12 ani) și Dmitri Kutsenco (14 ani) au reușit să părăsească Ucraina alături de familiile lor în prima zi de război și s-au stabilit între timp la Constanța.
Unul dintre juniori joacă pe postul de extremă stângă, iar celălalt este fundaș dreapta.
“Cei doi tineri jucători sunt verișori, practicau fotbalul la Cernomoreț Odesa și vor avea ocazia să-și continue activitatea fotbalistică sub culorile Farului”, a transmis clubul constănțean.
"Am primit de două zile doi copii veniți din Ucraina, refugiați, stabiliți aici, chiar lângă stadionul Farul. Îi sprijinim. Farul şi Academia Hagi sunt de acord să-i primească și pe alții care vor să-și continue activitatea, să uite de momentele grele prin care trec. Le oferim câteva cadouri, echipament, câte o minge. Am primit acordul FIFA pentru ca acești jucători să se pregătească la Farul, putem să primim sportivi din Ucraina. Încercăm să-i integrăm cât mai repede", a declarat directorul coordonator al grupelor de juniori de la Farul, Dorel Zaharia.
Peste 320.000 de ucraineni au intrat în România de la începutul invaziei militare rusești în Ucraina, a anunțat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Peste 230.000 dintre ei au părăsit deja România.
- Gică Hagi, antrenor și patron la Farul, a avut un discurs-manifest după invadarea Ucrainei de către Rusia. “Regele” a făcut un apel la pace și a cerut retragerea trupelor ruse din Ucraina.
Etichete: liga 1 , ucraina , academia hagi , farul , dorel zaharia , refugiati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...