Fără precedent! Adrian Mititelu a intrat pe pagina de Facebook a lui Dinamo, după derby-ul cu Rapid, și a postat un mesaj
articol scris de Digi Sport19.08.2024, 09:53
Rapid și Dinamo au încheiat la egalitate, scor 1-1, derby-ul etapei a 6-a din SuperLiga.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Adrian Mititelu, mesaj după Rapid - Dinamo 1-1: "Dinamo e echipă de play-off!"
Un episod nemaiîntâlnit a avut loc, la scurt timp după ce meciul din Giulești s-a încheiat.
Patronul lui FCU 1948 Craiova, Adrian Mititelu, a intrat pe pagina oficială de Facebook a grupării din Ștefan cel Mare și a lăsat un comentariu.
"Dinamo are un joc foarte consistent, pare o echipă bine organizată, joacă un fotbal ofensiv plăcut, anul ăsta este echipă de play-off", a scris Adrian Mititelu, pe pagina oficială a lui Dinamo.
Reacțiile nu au întârziat să apară: mesajul a fost foarte apreciat în rândul fanilor "Câinilor", care au dat "like" sau chiar i-au răspuns lui Adrian Mititelu.
"Sunteți fan Dinamo?? Respectele mele, mult succes la echipă și sper că la anul să ne duelăm iar în Liga 1. Mult succes!!", "Mulțumim pt aprecieri! 🤝Mai rar ca un patron de fotbal să laude jocul unei echipe rivale pe social media! Multă baftă și vouă în cursa de promovare! La ce investiții ați făcut, meritați să jucați în Liga 1! Un pic mai multă răbdare și rezultatele ușor ușor o să apară!", "Nea Adi, Mult succes FCU!", sunt doar câteva dintre reacțiile dinamoviștilor.
Rapid rămâne singura echipă din SuperLigă fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo, 1-1 (0-0), duminică seara, în Giuleşti, în etapa a şasea.
Rapid are cinci egaluri şi un eşec în acest sezon.
VIDEO Rapid - Dinamo 1-1
Clasament SuperLiga
Etichete: rapid dinamo , adrian mititelu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...