Fanii Rapidului vor intra în greva foamei, până când șefii fotbalului demisionează!
06.08.2013, 16:09Liga Suporterilor Rapidişti anunţă că mai mulţi fani vor intra în greva foamei, miercuri, la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, protestul urmând să se încheie numai după ce conducătorii fotbalului românesc vor demisiona din funcţii, se arată într-un comunicat de presă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"În data de 07.08.2013, începând cu ora 18.00, pe gazonul Stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu, va fi demarată o formă extremă de protest, respectiv greva foamei. Sunt aşteptaţi să se alăture protestului toţi suporterii rapidişti, indiferent de vârstă, sex, religie, arătând astfel că suflarea alb-vişinie a fost, este şi va rămâne un bastion al corectitudinii şi al dreptătii. Scopul gestului extrem la care recurgem este ca oamenii care au distrus fotbalul românesc şi care pentru realizarea intereselor proprii au subjugat clubul Rapid şi multe alte cluburi de tradiţie să demisioneze imediat din funcţiile pe care care le-au monopolizat şi pe care le-au condus într-un mod incompentent", se menţionează în comunicatul remis MEDIAFAX.
Suporterii susţin că prin acest protest nu doresc păstrarea formaţiei giuleştene în Liga I şi îi cheamă alături de ei şi pe fanii altor grupări dezavantajate de FRF şi LPF. "Încercăm să tragem un semnal de alarmă asupra modalităţii prin care milioane de suporteri şi spectatori au fost şi sunt lezaţi de către conducătorii fotbalului românesc. Organizatorii acestui protest nu doresc ca prin acest gest extrem să solicite rămânerea echipei în Liga I, ci doresc respectarea regulamentelor fotbalistice europene. Totodată, organizatorii nu vor înceta protestul până când conducătorii fotbalului românesc nu vor demisiona. La acest protest sunt chemaţi suporterii tuturor cluburilor de tradiţie care au suferit prejudicii însemnate de pe urma aplicării regulamentelor într-un mod discreţionar. Toată suflarea rapidistă este aşteptată să treacă unită prin acest moment de răscruce, determinandu-i pe cei vinovati de situaţia existentă să plătească", se mai menţionează în comunicatul citat.
TAS a obligat, la 2 august, Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanţa de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre CS Concordia Chiajna şi SC FC Rapid SA. Hotărârea TAS a fost pusă în practică, la 5 august, de Comitetul de Urgenţă al FRF.
Etichete: greva foamei rapid , fani rapid greva foamei , fanii rapidului in greva foamei , rapid greva foamei suporteri , suporteri rapid tas , greva foamei rapid tas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...