Fanii lui Dinamo sunt optimiști, chiar dacă banii întârzie să apară: ”Avem promisiuni că lucrurile se vor rezolva”
articol scris de Digi Sport07.11.2020, 20:23
Chiar dacă banii întârzie să apară la Dinamo, suporterii ”câinilor” rămân optimiști cu privire la situația de la club.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pablo Cortacero, acționarul majoritar al lui Dinamo, a emis recent un comunicat în care a menționat că problemele financiare ale ”câinilor” se vor rezolva cât de curând.
Suporterii lui Dinamo rămân optimiști: ”Avem promisiuni că lucrurile se vor rezolva”
„Nu știu dacă trebuie să ne gândim la faliment. Stau și mă gâțndesc de ce trebuie să vină o armată de oameni spanioli. Au cheltuit niște bani până în acest moment, dar de ce să facă asta dacă și-au propus să-și ia tălpășița și sa plece? Eu cred că lucrurile se vor rezolva.
Sunt foarte încrezător in acest lucru, dar îmi rezerv dreptul de a avea o reținere, de a fi rezervat mai mult decât am fost până acum. Sperăm ca lucrurile să se rezolve, avem promisiuni în acest sens pe căi neoficiale. Până lucrurile nu se rezolvă, avem această rezervă pe care o păstrăm”, a spus Nicu Grameni, crainicul stadionului Dinamo, la Digi Sport Matinal.
Cosmin Contra, anunț alarmant pentru viitorul lui Dinamo
Cosmin Contra, revenit pe banca tehnică a echipei odată cu actuala conducere, a tras un semnal de alarmă în privința viitorul clubului care depinde, susține fostul selecționer, de construirea unui nou stadion, indiferent de numele celui care deține pachetul majoritar de acțiuni.
”Dinamo trebuie să aibă un stadion nou. Steaua are, Rapid va avea, Arcul de Triumf este un stadion cochet, nou. Dinamo trebuia să aibă stadion, ar fi putut avea stadion nou, care să fie inaugurat în primăvară.
Toți dinamoviștii trebuie să se gândească la faptul că Dinamo va ajunge până la urmă la faliment, dacă nu se va construi un stadion și o bază noi.
Asta indiferent de cineva va fi patron, dacă este Pablo Cortacero sau vor veni alți investitori. Dacă stadionul și baza nu se vor construi în viitor, eu cred că falimentul este unica opțiune”, a declarat Cosmin Contra, la ProTV.
Etichete: dinamo , nicu grameni , pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...