Fanii iau cu asalt Arena Națională pentru meciul dintre FCSB și CFR Cluj. Câte bilete s-au vândut
articol scris de Digi Sport10.05.2023, 21:07
FCSB speră la primul titlu din 2015, iar fanii anunță atmosferă de zile mari la ultimele partide din play-off.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Bucureștenii mai au de jucat 3 meciuri, primul dintre ele fiind contra celor de la CFR Cluj, duminică, de la ora 21:00, în DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE TEXT și VIDEO pe digisport.ro.
FCSB ar putea să bată recordul de spectatori la partida cu CFR Cluj
Cu 4 zile înainte de partida contra ardelenilor, vicecampioana României a vândut peste 27.000 de tichete, iar speranțele organizatorilor sunt că meciul va fi sold-out.
"Biletele se vând ca pâinea caldă! Deja inelele 1 și 2 sunt sold-out. Se va deschide și inelul 3 pentru că sunt foarte multe cereri. Cred că s-a depășit cifra de 27.000 de bilete vândute în condițiile în care recordul pentru acest sezon este de 31.223 de spectatori la meciul cu Rapid.
Eu zic că va fi un nou record care ar putea fi depășit și el, la meciul cu titlul pe masă contra Rapidului în ultima etapă de play-out. Nu am pregătit o coregrafie specială, ne păstrăm forțele pentru partida contra giuleștenilor", a spus Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, pentru Playsport.
Gigi Becali: ”CFR nu mai e aia din trecut”
Patronul FCSB-ului se așteaptă la o asistență record pentru acest sezon de Liga 1, cu aproximativ 50.000 de suporteri în tribunele Arenei Naționale.
De asemenea, Gigi Becali se așteaptă ca CFR Cluj să nu-i pună mari probleme FCSB-ului, din cauza absenței ”creierului” Ciprian Deac, accidentat.
”Cred că vor fi 50.000 de oameni. E meci acasă, iar CFR nu mai e aia din trecut. E altă CFR, fără Deac parcă nu are un 'creier' acolo, care să dirijeze”, a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali a vorbit și despre situația de la CFR Cluj, unde antrenorul Dan Petrescu și patronul Ioan Varga au anunțat că vor să plece, deranjați de erorile de arbitraj din meciul cu Universitatea Craiova, încheiat 1-1.
”Dan Petrescu, e problema lui, poate să plece, dar Neluțu cum să plece? Că trebuie să-i dea cineva banii. E obligat să rămână. Porumboiu, pe primul loc, apoi Neluțu.
Au băgat prea mulți bani, vreo 40 de milioane, e cel mai afectat dintre toți din fotbal. Eu de-asta spuneam că mă întind cât mi-e plapuma, să nu-mi digere degetele”, a spus Gigi Becali.
Etichete: ultras , peluza nord , fcsb cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...