EXCLUSIV Trică vorbește de Craiova, dar negociază de zile bune preluarea Concordiei Chiajna
27.02.2014, 20:29Ionuț Chirilă a avut parte de un început de an fotbalistic de coșmar. Nevoiți să joace de două ori cu Steaua în debutul sezonului, componenții Concordiei Chiajna au încasat nu mai puțin de opt goluri, marcând numai o singură dată în poarta lui Tătărușanu.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Prestația extrem de slabă a ilfovenilor contra liderului la zi al campionatului l-a iritat puternic pe primarul Mircea Minea, în condițiile în care edilul din comuna aflată în suburbia este cel care asigură, prin intermediul instituției pe care o conduce, mijloacele financiare ale clubului.
Cu toate că formal l-a susținut pe Chirilă, este de notorietate faptul că tehnicianul a fost somat să câștige puncte în următoarea deplasare a Concordiei. Aceștia vor evolua luni, de la 18:30, în direct la Digi Sport 1, la Brașov, împotriva celor de la Corona.
De altfel, conducătorul de facto al Chiajnei a demarat deja negocieri cu alți antrenori. Printre aceștia se numără Gheorghe Mulțescu și Marius Șumudică (DETALII AICI) și, de câteva zile, Eugen Trică.
Cu toate că discuțiile cu ultimul au avansat de la o zi la alta, interesant este că ultimul a discutat și cu Adrian Mititelu despre posibilitatea preluării celor de la FC Universitatea Craiova (DETALII AICI).
Etichete: exclusiv trica vorbeste de craiova dar negociaza cu chiajna , eugen trica antrenor , trica antrenor craiova chiajna , chirila demitere concordia minea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...