EXCLUSIV Motivul despărțirii. Dinamo l-a trimis pe Henrique la Viitorul! "Era greu să joace"
15.02.2015, 21:34UPDATE 22:00. La scurt timp după oficializarea mutării lui Henrique la Viitorul, reporterii Digi Sport au aflat care a fost rațiunea din spatele acestei afaceri. "Am văzut că Dinamo s-a mai despărțit de un jucător, de Henrique, nu s-a integrat? Sau de ce ați renunțat la serviciile lui?", a sunat întrebarea pusă de Digi Sport managerului Daniel Stanciu. Acesta a răspuns:
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nu, e un jucător foarte bun, însă toți trei atacanții, în perioada de pregătire, au dat randamentul așteptat. Era greu să joace, erau trei jucători pe un post. El a spus că și-ar dori să joace mai mult, să plece la o echipă unde să joace mai mult. Am ajuns la un acord cu Viitorul, în cazul în care Viitorul va face opțiunea în vară, va rămâne jucătorul lor definitiv".
Aventura lui Henrique Bernardo (28 de ani) la Dinamo s-a încheiat la câteva săptămâni după ce semnase cu gruaparea din Ștefan cel Mare! El a fost împrumutat la o altă echipă din Liga 1, până la vară.
Deşi a fost adus în iarnă, oficialii clubului alb-roșu au decis deja să renunţe la serviciile sale. Atacantul, care în turul campionatului a evoluat pentru ASA Târgu Mureş, nu a impresionat în partidele amicale. Ba mai mult, a avut apariţii sporadice în echipă şi nu a reuşit să înscrie niciun gol în tricoul alb-roşu.
Cum Mihai Teja foloseşte un sistem în care se bazează pe un singur atacant, 4-2-3-1, şansele ca Henrique să prindă echipa erau infime.
Şi asta pentru că Marius Niculae va fi titular în partea a doua a sezonului, în timp ce Kamil Bilinski este cea de-a doua opţiune a antrenorului "câinilor". În aceste condiţii, şefii au acceptat o despărţire amiabilă de atacantul de 28 de ani, care a reuşit 1 gol în 8 meciuri în tur, pentru ASA.
Drept urmare, Henrique de Jesus Bernardo a semnat cu echipa FC Viitorul Constanța, a anunţat, duminică, site-ul oficial al grupării patronate de Gheorghe Hagi. Constănțenii vor putea activa clauza de transfer definitiv, la finalul campionatului.
CARTE DE VIZITĂ - HENRIQUE de Jesus Bernardo
Data nașterii: 19 ianuarie 1987, Campinas, Brazilia
Înălțime / greutate: 1.87 m / 81 kg
Post: atacant
2008: Guarani FC (Brazilia): 22 jocuri / 2 goluri
2009: SC Corinthians Paulista (Brazilia): 10 jocuri / -
2009-2010: Vitoria Setubal (Portugalia): 14 jocuri / 4 goluri
2010-2011: Vitoria Setubal (Portugalia): 20 jocuri / 1 gol
2011-2012: Vitoria Setubal (Portugalia): 2 jocuri / -
2012: Náutico Capibaribe (Brazilia): 7 jocuri / -
2012-2013: Aluminium Hormozgan (Iran): 8 jocuri / 1 gol
2013: São José (Brazilia): 13 jocuri / 1 gol
2013-2014: FC Oțelul Galați: 20 jocuri / 8 goluri
2014-2015: ASA Târgu-Mureș: 8 jocuri / 1 gol
În Liga I (România 1): 28 jocuri / 9 goluri
În Portugalia 1: 35 jocuri / 5 goluri
Cupa Braziliei: cu SC Corinthians Paulista (2009)
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Din luna februarie, Digi Sport va transmite gratuit toate cele 9 meciuri ale etapei din Liga 1, plus Cupa Ligii, fără costuri suplimentare pentru abonații de cablu RCS & RDS.
Etichete: henrique , henrique dinamo , dinamo henrique , henrique viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...