EXCLUSIV Mihai Teja, noul antrenor de la Petrolul. Revine la Ploiești, după ce i-a fost secund lui Rednic
05.05.2015, 18:43Petrolul Ploiești și-a găsit rapid un antrenor, după despărțirea de Mircea Rednic. Gruparea prahoveană l-a instalat pe banca tehnică pe Mihai Teja, la scurt timp după plecarea lui Rednic.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Anunțul a fost făcut marți, ÎN DIRECT la Digi Sport, de Radu Naum, realizatorul emisiunii "Fotbal Club".
Teja (36 de ani) era chiar una dintre propunerile lui Mircea Rednic, care a fost consultat de conducerea Petrolului cu privire la un posibil succesor al său. Cei doi au colaborat atât la Khazar Lankaran, la Dinamo și la Standard Liege, cât și în primul mandat al lui Rednic la Petrolul, în 2012, din vară până în luna octombrie.
Pentru Mihai Teja, aceasta este a treia echipă de club în acest sezon. Le-a mai pregătit pe Universitatea Cluj și pe Dinamo, iar între timp a mai trecut și pe la echipa națională de tineret a României.
Din această cauză, nu va putea ocupa postul de antrenor principal, urmând ca altcineva să dețină poziția pe hârtie, iar el să se ocupe de echipă în rest.
Pentru Petrolul, Teja este al patrulea antrenor în actuala stagiune. "Lupii" au început campionatul cu Răzvan Lucescu, apoi a venit, până în iarnă, Gigi Mulțescu. De la finalul turului, pe bancă a trecut Mircea Rednic, care a prins 13 etape.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: petrolul rednic , antrenor petrolul , mihai teja petrolul , petrolul mihai teja , teja antrenor petrolul , petrolul teja , teja petrolul antrenor , mihai teja antrenor petrolul , mihai teja petrolul antrenor , exclusiv mihai teja , exclusiv mihai teja petrolul , exclusiv mihai teja antrenor petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...