EXCLUSIV Fotbal printre ruine. Stadionul Giulești arată ca după bombardament. VIDEO
09.12.2012, 12:41Rapid traversează cel mai greu moment din existența clubului. Cu datorii foarte mari către jucători, dar și către alți furnizori, cu o situație deplorabilă în clasament, clubul din Giulești pare mai aproape, în acest moment, de faliment, decât de retrogradare.
Aflat într-un plin proces de insolvență, Rapid este foarte aproape și de a-și pierde toți jucătorii, mai ales că aceștia și-au depus deja memorii la LPF pentru a deveni liberi de contract.
Din acest peisaj, desprins parcă dintr-un film relizat de Hitchcock, nu putea lipsi Stadionul “Valentin Stănescu“, altfel spus terenul de acasă al Rapidului. Într-un moment în care România se chinuie să intre în Uniunea Europeană, la doar câteva zile de granița cu noul an, 2013, arena din Giulești arată deplorabil.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ca după un bombardament. Și de fapt așa este. Pentru că nimeni din cadrul Ministerului Transporturilor, proprietarul arenei, nu s-a sinchisit de modul în care se prezintă aceasta. Peluza dinspre Teatrul Giulești nici nu se mai știe de când este închisă, iar stadionul continuă se se degradeze.
Imaginea de mai sus, surprinsă în cabina comentatorilor TV spune totul despre starea acestei construcții, căreia cu greu îi mai poți spune stadion.
Etichete: rapid insolventa , stadion rapid , stadionul giulesti arata ca dupa bombardament , stadionul rapid se degradeaza , stadionul giulesti , giulestiu se prabuseste
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...