EXCLUSIV FIFPro i-a trimis o scrisoare premierului: “Aveți șapte cluburi în insolvență!”
11.07.2013, 11:25Situația în care se găsește fotbalul românesc în prezent a ajuns și la urechile sindicatului internațional al jucătorilor. După ce Rapid a intrat în insolvență, iar foștii conducători ai acestui club au solicitat instanței aprobarea unui plan de reorganizare financiară prin care jucătorii Rapidului urmează să încaseze doar 10 la sută din veniturile care li s-ar fi cuvenit pe anul trecut, FIFPro a luat atitudine.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Organismul mondial de apărare a drepturilor fotbaliștilor i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta, în care îi atrage atenția acestuia asupra faptului că în primele două divizii din România există deja nu mai puțin de șapte echipe intrate în insolvență, la fiecare dintre acestea putându-se repeta situația de la Rapid.
“În acest moment, trei echipe din Liga 1 și patru echipe din Liga a 2-a se află în insolvență, ceea ce este o stare neîntâlnită până acum în fotbalul românesc. Acest lucru este posibil deoarece unele cluburi profită de beneficiile cadrul legislativ care se aplică societăților comerciale, dar în schimb elimină respectarea regulamentelor sportive”, au notat cei de la FIFPro.
“Reziliere unilaterală a contractelor!”
Cei de la FIFPro s-au referit concret la faptul că, odată intrat în insolvență conform legii care reglementează această situație, un club poate bloca rezilierea unilaterală a contractelor de către jucători, chiar dacă aceștia nu sunt plătiți mai mult de 90 de zile, cât este termenul legal din regulamentele și statutele FRF și LPF.
Artificiul este unul simplu: pe motiv că fotbaliștii reprezintă valori patrimoniale, aceștia nu mai pot fi declarați liberi, deoarece pot fi valorificați de societatea respectivă printr-o eventuală vânzare care să mărească patrimonial total al acesteia și să conducă astfel, teoretic, către ieșirea din insolvență.
“Având în vedere toaste aceste lucruri, vrem să ne exprimăm suportul total pentru jucătorii Rapidului, care deja au depus memorii la instanțele sportive din cadrul FRF. În acest moment, toți cei 25 de fotbaliști de la Rapid ar trebui să poată fi declarați liberi pe bună dreptate, având în vedere că sunt neplătiți de mai mult de 90 de zile. Câțiva dintre aceștia au încercat să ajungă la un acord cu clubul, fiind dispuși să renunțe la toți banii pe care îi mai au de încasat, dar Rapid s-a opus.
Drepturile cluburilor și jucătorilor ar trebui să fie egale. Dacă nu intervenim în acest moment, această situație va genera un effect de domino, care ar putea afecta peste 250 de jucători din primele două ligi al României, ceea ce este inacceptabil. Având în vedere acest lucru, vă rugăm să interveniți de urgență pentru modificarea Legii Insolvenței cu specificații pentru situațiile din zona sportului și fotbalului, în particular”, i-a mai scris FIFPro premierului.
Etichete: rapid insolventa , fifpro , exclusiv fifpro i-a trimis o scrisoare premierului victor ponta , fifpro ponta rapid , legea insolventei fotbal , sapte cluburi in insolventa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...