EXCLUSIV Dinamo, OUT din Europa şi în 2016-2017. O nouă amânare în privinţa ieşirii din insolvenţă
27.05.2015, 10:51UPDATE 14:55: Tribunalul Bucureşti a amânat azi luarea unei decizii în privinţa ieşirii din insolvenţă a clubului Dinamo. Instanţa a stabilit un nou termen pentru 26 iunie 2015. Hotărârea instanţei a survenit în urma contestaţiei formulate de ANAF la tabelul de creanţe în cadrul procedurii de reorganizare, care se află pe rol la Curtea de Apel.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Clubul din Ştefan cel Mare ar fi trebuit să iasă din insolvenţă până la 31 mai 2015, pentru a putea participa în cupele europene din sezonul 2016-2017. Astfel, "câinii" mai ratează un sezon european. Cel mai devreme, Dinamo va putea evolua în Europa din sezonul 2017-2018, asta în cazul în care clubul va ieşi din insolvenţă până în primăvara anului viitor.
Doar pe locul 7 în Liga 1, Dinamo a avut un nou sezon sub așteptări, însă următorul campionat ar putea să fie tot unul de tranziție pentru gruparea din Ștefan cel Mare.
Dinamo riscă să nu iasă din insolvență, roș-albii așteptând o veste în cursul acestei zile. Dacă răspunsul Tribunalului București nu va fi unul pozitiv, atunci dinamoviștii nu vor avea drept de joc în cupele europene nici în sezonul 2016-2017.
Cel mai probabil, Tribunalul București va da o amânare în cazul lui Dinamo, astfel că transferurile nu vor fi unele de răsunet în această vară, iar bugetul va fi și el unul destul de mic, pentru sezonul viitor.
Concret, Fiscul susține că Dinamo are o datorie de 5 milioane de euro, din care clubul a plătit doar o mică parte, de 300.000 de euro, așa cum reiese din planul de reorganizare.
Pentru a putea reveni în Europa, Dinamo trebuie să scape de insolvență până pe data de 31 mai.
Roș-albii au evoluat ultima oară în cupele europene în urmă cu aproape 3 ani, fiind eliminați în play-off-ul UEFA Europa League de Metalist Harkov, după o dublă înfrângere: 0-2 și 1-2.
Etichete: dinamo insolventa , dinamo tribunal bucuresti , dinamo cupe europene , dinamo liga 1 stire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...