EXCLUSIV Bakary Sare a fost împrumutat de CFR Cluj în Emirate! Va fi coleg cu Rădoi
21.01.2014, 12:11Bakary Sare a fost adus în 2011 de CFR Cluj de la Anderlecht și a fost jucător de bază până la accidentarea teribilă din play-off-ul UEFA Champions League din 2012, cu Basel.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Absent mai bine de jumătate de an de pe teren, Sare și-a pierdut locul în echipă, iar la finalul sezonului precedent a fost împrumutat la campioana Croației, Dinamo Zagreb.
Ivorianul a prins doar 8 meciuri în tricoul croaților, pentru care evoluează și fostul jucător din Gruia, Ivo Pinto.
Dinamo Zagreb a anunțat că nu îl mai dorește pe Sare, iar mijlocașul urma să se întoarcă în această iarnă la CFR Cluj. Ardelenii nu s-au declarat încântați de revenirea africanului și l-au îndemnat pe acesta să își găsească echipă.
Pe fir a intrat Al Ain, formația lui Mirel Rădoi, care a obținut împrumutul lui Bakary până la finalul sezonului.
Contractul lui Sare cu CFR expiră la vară, astfel că ivorianul nu se va mai întoarce la formația patronată de Arpad Paszkany.
1 titlu a cucerit mijlocașul african în Liga 1 - 2011/2012
Etichete: transferuri cfr cluj , bakary sare , mirel radoi , sare cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Sute de oameni s-au adunat pe aeroportul Muan din Coreea de Sud și așteaptă identificarea...