EXCLUSIV Antrenamentul lui Reghe, întârziat pentru un control antidoping. 4 jucători au fost testaţi
12.12.2015, 15:08Antrenamentul Stelei condus sâmbătă de Laurenţiu Reghecampf, la Mogoşoaia, a fost întârziat pentru aproximativ 20 de minute. Motivul a fost un control făcut de ANAD (Agenţia Naţională Antidoping).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Surse apropiate Digi Sport au confirmat că 4 dintre jucătorii campioanei au fost testaţi, dar numele lor nu a fost făcut public. Astfel, acesta a fost primul control antidoping de la revenirea lui Reghe, denumit de foştii fotbalişti pe care i-a avut sub comandă "domnul febră musculară".
STEAUA E NOMINALIZATĂ LA CATEGORIA ECHIPA ANULUI 2015, DUPĂ CELE TREI TROFEE DIN PRIMA PARTE A SEZONULUI. INTRĂ AICI ŞI VOTEAZĂ-ŢI FAVORIŢII ÎN CADRUL PREMIILOR DIGI SPORT
Steaua se află în cantonamentul de la Mogoşoaia de miercuri şi va pleca la Constanţa duminică, ţinând cont că luni va disputa meciul de campionat cu Viitorul, din etapa a 22-a.
Cele două echipe se vor întâlni şi joi, tot la Ovidiu, de această dată în sferturile Cupei României, motiv pentru care jucătorii vor rămâne în cantonament la Constanţa, marţi şi miercuri. Ţinând cont de felul în care priveşte Reghe partea de condiţie fizică a fotbaliştilor, nu e exclus ca aceaştia să îşi petreacă şi ziua de vineri pe malul mării, la antrenamente.
Viitorul - Steaua se va desfăşura luni, de la ora 20:30, şi va fi transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 1. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro.
De asemenea, partida din Cupa României dintre cele două va avea loc joi (17 decembrie) şi va fi transmisă LIVE de Digi Sport 1. Disputa va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Etichete: steaua , control antidoping , antrenament reghecampf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...