Exclusiv Exclus din lot pentru o escapadă nocturnă, Omrani a fost iertat de Dan Petrescu
04.10.2017, 11:23Dan Petrescu l-a iertat pe Omrani. Atacantul a fost exclus din lot pentru o perioadă de zece zile. După partida disputată la Cluj-Napoca, dintre CFR și FCSB, scor 1-1, Billel Omrani a ieșit în club, escapadă nocturnă de care a aflat tehnicianul ardelenilor, iar Petrescu a dispus de excluderea jucătorului francez.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Atacantul de 24 de ani a fost însă reprimit în lot astăzi. Informația a fost dezvăluită de Bogdan Mara. Acesta susține că antrenorul clujenilor este foarte sever când vine vorba despre acte de indisciplină.
”Dan e corect cu jucătorii. Omrani s-a reîntors la antrenament astăzi. L-a reprimit în lot. A fost iertat, iar de astăzi va reintra în programul echipei. A fost pedepsit 10 zile.
Spre exemplu, la ultimul meci nu l-am putut avea în formă maximă pe Urko Vera, fiind răcit, dar Dan Petrescu nu l-a readus în lot pe Omrani. La noi, un jucător nu este mai presus decât grupul”, a declarat Bogdan Mara, la Digi Sport Matinal.
Omrani a ajuns la CFR în 2016, liber de contract, după despărțirea de Marseille.
38 de meciuri, 7 goluri și 6 pase de gol are Omrani pentru CFR, în toate competițiile.
750.000 de euro este cota de piață a lui Omrani, conform transfermarkt.com.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: cfr , dan petrescu , omrani , omrani cfr , omrani iertat , petrescu omrani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...