Evoluţie fantastică pentru un jucător de la echipa mare a FCSB! A marcat 4 goluri, azi, pentru echipa a doua
20.10.2017, 21:54Daniel Benzar, fratele lui Romario, care aseară s-a accidentat în Europa League, în duelul cu Be'er Sheva, a făcut spectacol azi în Liga a 3-a. FCSB 2 a învins Agricola Borcea cu 8-0, iar puştiul în care Dică a spus că are mare încredere încă de la începutul sezonului a reuşit 4 goluri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Etapa a 9-a a Ligii a 3-a a adus un duel disproporţionat, echipa secundă a FCSB făcând instrucţie cu Agrigola Borcea. Fără Alibec şi Golofca, care vor face probabil în curând joncţiunea cu echipa mare, FCSB 2 s-a bazat pe 3 jucători care au un background important: Achim, William de Amorim şi Daniel Benzar.
Acesta din urmă a făcut un meci mare, punctând de 4 ori, în minutele 19, 54 (penalty), 61 şi 73. Celelalte reuşite ale roş-albaştrilor au purtat semnăturile lui Mario Mihai (46, 58), Mihai Neg (90) şi Robert Ion (90+1).
Benzar a reușit deja să marcheze și pentru echipa mare. Tânărul atacant a înscris pentru FCSB în meciul cu Chiajna, câștigat de roș-albaștri cu 2-1. El a adunat deja şase meciuri pentru trupa lui Dică, dar e greu să prindă deocamdată un loc de titular, având în vedere ce vedete are la dispoziţie antrenorul.
De notat că Daniel Benzar a făcut senzație la echipa a doua a FCSB şi la finalul verii. Trimis de Nicolae Dică să evolueze pentru formația secundă a clubului, în prima etapă de liga a treia, fratele lui Romario Benzar a înscris 5 goluri la prima apariție din acest sezon la FCSB 2, în duelul cu Delta Tulcea, încheiat 10-2.
Etichete: daniel benzar , benzar fcsb , benzar patru goluri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...