Evaluatorul arestat ar fi fost în spatele lichidării AFC Steaua. Ce s-ar fi întâmplat când a preluat Becali clubul
21.03.2016, 15:28Arestarea Gabrielei Gângoe Simion pentru corupţie în Dosarul Murgeanu a scos de la "naftalină" o serie de alte legături între aceasta şi lumea fotbalului. Prin firma sa ea nu a evaluat doar marca Steaua, ci ar fi ajutat în trecut la lichidarea vechii societăţi AFC Steaua Bucureşti.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Alegerea pentru evaluarea unui brand atât de important de către o firmă minusculă din satul Roşu, comuna Chiajna, a atras atenţia tuturor, Gazeta şi Evenimentul Zilei fiind primele care au tras un semnal de alarmă că ceva posibil necurat se întâmplă. Conform surselor citate, conducerea CSA ar fi plătit în jur de 80.000 de euro pentru evaluarea mărcii.
Acum, Gabriela Gângoe Simion, a cărei firmă a făcut evaluarea, este arestată, iar noi iţe destul de întortocheate ies la iveală sau sunt readuse în actualitate. Concret, aceasta nu este doar evaluator autorizat, ci activează şi ca lichidator şi administrator judiciar, dar prin intermediul altei firmei. Ea s-ar fi ocupat de lichidarea Asociaţiei Fotbal Club Steaua Bucureşti (AFC), intrată în insolvenţă în 2006, notează Gazeta şi România Liberă.
Cine este AFC Steaua şi ce legătură are ea cu fotbalul este întrebarea legitimă pe care mulţi cititori tineri şi-o pun citind aceste rânduri? Nimeni alta decât organizaţia care a administrat, între 1998 şi 2003 secţia de fotbal desprinsă din CSA. În 2003, Becali a înfiinţat o altă societate, care a preluat de la AFC activele clubului. Datoriile către stat au rămas însă la vechea asociaţie.
Interesant este că la scurt timp AFC a intrat în insolvenţă, ea având datorii de aproximativ 12 milioane de dolari la stat. Prin sentinţă civilă, pe 6 decembrie 2006, societatea a fost dizolvată. Activele şi contractele de muncă ar fi fost preluate chiar înainte de lichidare de societatea nouă, controlată de Becali. Conform România Liberă, în 2007, ANAF a atacat cu recurs decizia dizolvării, Fiscul acuzând lichidatorul judiciar (firma Gabrielei Gângoe Simion). ANAF a câştigat recursul, cazul a fost trimis spre rejudecare, dar, între timp, AFC fusese radiată.
Aşadar, Becali se vedea acum într-o situaţie delicată, ca urmare a evaluării făcute de o firmă a unei persoane care îl ajutase în trecut. Graţie faptului că AFC a fost radiată, Becali nu ar mai fi trebuit să achite datoriile către stat. El s-ar fi bucurat de o formaţie cu legitimitate sportivă aşa cum a fost Steaua, susţinută de sute de mii/milioane de fani, gratis, fără a plăti pasivele.
Etichete: stema , becali stema , stema becali probleme
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...