Eugen Voicu a anunțat când ar putea ieși Dinamo din insolvență: ”Cred că vom reuși”
articol scris de Digi Sport15.09.2023, 16:23
La începutul lunii septembrie, Tribunalul București a aprobat noul plan de reorganizare a lui Dinamo.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Astfel, prin această decizie, clubul din Ștefan cel Mare a scăpat de datorii în valoare de 5 milioane de euro, fapt care, cel mai probabil, îi va permite o ieșire mai rapidă din insolvență.
Eugen Voicu a anunțat când ar putea ieși Dinamo din insolvență
La aproximativ o săptămână și jumătate distanță de la decizia luată de Tribunalul București, Eugen Voicu, acționarul majoritar al lui Dinamo, a anunțat când ar putea ieși clubul ”alb-roșu” din insolvență.
”Pot să vă spun că noi colaborăm acum foarte bine cu firma RTZ (n.r. firma lui Răzvan Zăvăleanu, administratorul juridic al lui Dinamo), cred că trebuie să le mulțumim pentru implicarea de până acum. Împreună cred că vom reuși să scoatem compania din insolvență cel târziu la finalul anului competițional.
Noi ne dorim să se întâmple lucrul acesta cât mai repede, dar tehnic depinde de alte lucruri care pot să apară”, a spus Eugen Voicu, în cadrul unei intervenții la PlaySport.
De asemenea, ”omul cu banii” de la Dinamo a susținut că actualul plan de reorganizare, care a fost de curând aprobat de instanțele de judecată, va putea fi contestat de persoanele care au pierdut bani în urma acestei decizii (foști jucători ai lui Dinamo, furnizori etc.).
”Nu știm dacă planul va fi contestat sau nu, există riscul să fie contestat. Noi acum funcționăm în baza acestui noi plan aprobat.
Orice contestație, în opinia noastră, nu va avea substanță. Suntem gata să parcurgem acest plan în cel mai scurt timp posibil”, a mai spus Eugen Voicu.
Răzvan Zăvăleanu: Acționarii vor ca până la sfârșitul lui 2023 să scoată Dinamo din insolvență
Răzvan Zăvăleanu, administratorul special al lui Dinamo, a susținut, la puțin timp după ce Tribunalul București a aprobat planul de reorganizare a clubului din Ștefan cel Mare, că acționarii ”Câinilor Roșii” și-au propus să scoată echipa din insolvență până la sfârșitul anului 2023 (calendaristic).
”Ei (n.r. acționarii) își propun ca până la sfârșitul anului Dinamo să iasă din insolvență.
Este fezabil să se întâmple acest lucru, având în vedere ce s-a decis astăzi la Tribunal. Acționarii trebuie să se potrivească exigențelor suporterilor și să facă niște pași, astfel încât Dinamo să facă pași spre performanță, nu doar către ieșirea din insolvență”, a spus la acea vreme Zăvăleanu, într-o intervenție la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: dinamo , insolventa , eugen voicu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ANAF a descoperit că „acțiunea de campanie Echilibru și Verticalitate, de pe pe TikTok, a fost...