Eugen Neagoe nu mai speră la locul trei! “E normal ca Farul să intre în vacanță”
articol scris de Digi Sport22.05.2023, 23:05
Universitatea Craiova a reușit o victorie importantă împotriva Rapidului, scor 3-2, în penultima etapă din play-off-ul SuperLigii, în direct la Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Eugen Neagoe: "Nu e un an ratat. Meritam să ne batem la campionat"
Universitatea Craiova a marcat de trei ori în Giulești (Andrei Ivan 43’ – penalty, 52’, Alexandru Crețu 65’), deși a evoluat în inferioritate numerică din minutul 47, după eliminarea lui Mihai Căpățînă.
Golgheterul campionatului, Marko Dugandzic, a înscris de fiecare dată din penalty pentru Rapid, în minutele 33 și 59.
După acest succes, Universitatea Craiova și-a asigurat locul patru în play-off și păstrează șanse pentru locul trei, ocupat de CFR Cluj. Campioana en titre are două puncte avans înaintea ultimei runde.
Antrenorul Universității Craiova, Eugen Neagoe (55 de ani), a declarat că echipa lui ar fi meritat să fie implicată în lupta pentru câștigarea campionatului. Neagoe nu mai speră la ocuparea locului trei în play-off.
- În ultima etapă, Universitatea Craiova joacă pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe, iar CFR Cluj înfruntă proaspăta campioană, Farul, în Gruia.
"A fost un joc frumos, băieții noștri merită felicitări, pentru că au reușit să marcheze două goluri în inferioritate numerică. Asta contează foarte mult pentru spiritul nostru, jucătorii au dat dovadă de maturitate, au făcut un efort foarte mare. Am știut să suferim în anumite momente. Este o victorie foarte frumoasă și foarte importantă.
Sincer, nu mă mai gândesc la locul trei, este foarte greu. Nu cred că se vor încurca în ultima etapă (n.r. - CFR Cluj). Nu vreau să acuz ceva, să nu văd vreun titlu "Neagoe a acuzat". Cei de la Farul merită felicitări pentru ce au făcut.
E normal ca jucătorii importanți ai lor să intre în vacanță, pentru că mai au un meci care nu contează pentru ei. Vor juca doar pentru imaginea lor, sunt convins că cei de la Farul se vor respecta. Dar nu va juca aceeași echipă care a jucat împotriva FCSB-ului. Voi fi suporterul celor de la Farul duminică, în meciul de la Cluj.
Nu știu dacă e un an ratat. Cel puțin în 2023, echipa a arătat bine. Cred că meritam să ne batem la campionat până în ultima etapă", a spus Eugen Neagoe.
VIDEO Rezumatul meciului Rapid - Universitatea Craiova 2-3
Clasamentul în play-off-ul din SuperLiga
Etichete: liga 1 , rapid , universitatea craiova , craiova , superliga , eugen neagoe , neagoe , rapid craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...