Eugen Neagoe a dezvăluit strategia care a adus victoria lui U Cluj contra Chindiei Târgoviște
articol scris de Digi Sport18.09.2022, 20:51
Universitatea Cluj s-a impus, 1-0, în fața celor de la Chindia Târgoviște, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 11 a Ligii 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Singurul gol al întâlnirii a fost marcat la mijlocul reprizei secunde, de Lorand Fulop.
Eugen Neagoe, după U Cluj - Chindia Târgoviște 1-0
Antrenorul echipei gazdă, Eugen Neagoe, s-a declarat mulțumit de victoria obținută, a doua consecutivă, dar a avut și un reproș pentru jucătorii săi.
"Trebuie să fim mai puternici. Am spus înaintea jocului că nu m-am speriat deloc, că știam că jucătorii care intră o să facă un joc bun. Trebuie să-i felicit că nu au cedat niciun moment. Am avut o discuție cu băieții în vestiar și le-am spus că trebuie să atacăm mai mult după ce am marcat. Asta a fost singurul reproș pe care l-am adus în această seară.
Au dat tot ce au putut pe un teren foarte, foarte rău. Din păcate, aici la Mediaș era mereu un gazon bun. Am încercat să jucăm. O mai spun o dată, trebuie să-i felicit pe jucători pentru efortul fantastic. Cred că i-am făcut fericiți pe suporteri în această seară. Mi-aș dori să câștigăm mai lejer, să stăm mai liniștiți pe final.
Era stabilit înainte jocului ca Fulop și Vlădoiu să intre la pauză. Indifrent de rezultat, pe amândoi trebuia să-i introduc la pauză, așa cum le-am promis ănainte de joc, așa a fost strategia", a spus Eugen Neagoe.
VIDEO REZUMAT U Cluj - Chindia Târgoviște 1-0
Etichete: eugen neagoe , antrenor u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...