Exclusiv "Eu îl «antrenam» pe Duckadam în campionat". Mitriță, criticat pentru modul în care execută penalty-urile
04.10.2018, 11:14Sorin Cârțu a criticat stilul în care Alexandru Mitriţă execută loviturile de la 11 metri, după ce căpitanul Craiovei a ratat un penalty în meciul cu CFR Cluj, 0-0, în etapa a 10-a din Liga 1.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Oltenii au avut șansa de a câștiga în Gruia la faza din minutul 84, când Mitriță (23 de ani) a ratat lovitură de la 11 metri, acordată în urma unui henț comis de Camora. Golgheterul Ligii 1 a șutat extrem de slab și mingea s-a dus mult peste transversală. Ratarea, care i-a privat până la urmă pe ”juveți” de obținerea unui succes important în fieful campioanei, a avut un efect ca de upercut asupra lui Mitriță, care a fost devastat.
"Ce să-i spui lui Mitriță? Joacă același fotbal de ani de zile. Problema lui la penalty-uri...sunt două chestiuni. Starea de echilibru emoțional, pe care trebuie s-o ai, nu este antrenabilă. El trebuie să fie responsabil la maximum, pentru că astfel de momente marcante nu trebuie irosite.
Apoi vine treaba cum execută. Dacă s-ar fi uitat la portar, putea să tragă ușor, lejer și ar fi marcat. El își alege un colț și acolo trage, indiferent de ce face portarul. Aici se poate exersa mai mult.
Poate că a fost deranjat și de gazon, nu neg, dar nu se uită la portar, cum cred eu că ar trebui să facă.
Eu nu am știu să bat penalty-uri, am ratat două titluri de golgheter pentru că am ratat penalty-uri. Îl «antrenam» pe Duckadam în campionat pentru ce avea să facă în Champions League. La timpul meu, erau mai mulți executanți, nu eu trebuia sa bat penalty-uri. Dacă am dat 2-3 goluri din astfel de faze sau lovituri libere", a declarat Sorin Cârțu, la Digi Sport Matinal.
Mangia nu e trist după ratarea lui Mitriţă: "Am jucat bine. Echipa e completă"
Și Gabi Balint, fost antrenor al Craiovei, a avut o serie de precizări pentru liderul formației-fanion a Olteniei, pe care l-a sfătuit să fie mai modest, pentru că așa va avea mult de câștigat.
"Eu nu vorbesc de ratare, eu vorbesc de atitudinea lui. Îl preocupă numai jocul lui. El ratează și se întoarce cu spatele. Mingea e în joc, putea să ajungă din nou la el. El renunță... Îmi place mult! Sunt înnebunit că nu mai e în România vreun alt jucător care driblează în viteză, așa cum o face el.
Nasul mai jos! Atât îi cer. Și mai modest, că o să aibă mult de câștigat. Eu asta îi reproșez, nu ca fotbal. Ca fotbal, jos pălăria. Să îmi dea peste nas cu două goluri marcate. Eu țin la Craiova, pentru că am fost acolo, am promovat cu Craiova și am rămas fidel", a declarat Gabi Balint, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
Etichete: sorin cartu , alexandru mitrita , mitrita penalty ratat , cfr cluj - craiova 0-0 , cartu mitrita , cartu penalty mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...