"Eu cred că Rădoi minte! Să se întindă cât e plapuma lui". Becali, furios după ultimele dezvăluiri ale finului său
01.11.2018, 12:03Gigi Becali a comentat spusele lui Rădoi, care a afirmat zilele trecute că CSA Steaua are un plan bine pus la punct. Odată ajunsă în liga secundă, formaţia din Ghencea ar urma să fie preluată de un potent om de afaceri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Odată cu boicotul celor două peluze, mulţi suporteri s-au depărtat de formaţia lui Becali. FCSB evoluează de obicei cu tribunele goale, chiar dacă doar o parte a fanilor au "migrat" către echipa lui Lăcătuş. Totuşi, în viitorul apropiat lucrurile s-ar putea schimba, a anunţat Rădoi, care a dezvăluit că, în momentul în care roş-albaştrii vor ajunge în Liga a 2-a, există un plan bine pus la punct de preluare a echipei.
Lui Becali nu îi convine această perspectivă, conştient că echipa pe care o conduce ar avea mult de pierdut în această eventualitate.
"Eu cred că Rădoi minte când spune de patron la CSA Steaua", a spus Becali la ProX, pentru ca apoi să îl critice pe finul său pentru că şi-ar fi arogat nişte merite care nu i se cuvin: "A propus el împăcare? (n.r. între Steaua şi CSA). A ajuns Rădoi să ne împace...părerea mea că e prea mult. El e un om extraordinar, vorbeşte frumos, are har, doar că ar trebui să se întindă cât e plapuma lui. Te apuci tu să spui că faci pace între Becali şi CSA. Să vorbească despre ce e în dreptul lui, îi dau sfat ca naş. Altfel, calcă strâmb şi se face de râs".
Becali e sigur că cei mai mulţi dintre suporterii roş-albaştrilor nu vor empatiza cu proiectul CSA Steaua şi a explicat de ce formaţia din Ghencea nu va avea cum să ia din nou titlul în Liga 1.
"Nu există să se ducă suporterii acolo. Echipa aia nu are cum să fie. Peste 5 ani - 6 ani, când va fi să ajungă CSA în Liga 1, trebuie să găsească 100 de milioane. Pentru că pe vremea aia eu o să am un patrimoniu de 400-500 de milioane. Cum să facă performanţă CSA? Cum se poate bate cineva cu mine?", a mai spus Becali.
Etichete: becali , radoi becali , becali radoi , becali csa , becali fcsb , fcsb becali , conflict becali radoi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...