Etapa a 7-a din Liga 1 a fost amânată la cererea lui Piţurcă și devine ultima din an
14.08.2013, 16:45UPDATE: Amânarea etapei a șaptea din Liga 1 a dat peste cap încă o dată calendarul primului eșalon fotbalistic.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, apreciază măsura luată de Comitetul Executiv al FRF și a dezvăluit că, ce mai probabil, runda va fi programată în jurul zilei de 16 decembrie. Astfel, va fi ultima etapă din tur și din anul 2013.
"Noi suntem sub tutela federaţiei, iar FRF poate să facă cu aprobarea noastră. Am înţeles că domnul Piţurcă ar avea nevoie de această pauză mai mare şi decât să fim noi cei care punem piedică, am fost de acord. Mircea Sandu bine a făcut că a amânat etapa, chiar dacă pentru mine e aproape imposibil să găsim portiţe acum. Ai mei lucrează. Noi respectăm regulamentele şi cred că o să o punem ultima. Adică a 19-a, pentru că punem două în plus în turul ăsta. În jurul lui 16 decembrie se va juca", a spus Dumitru Dragomir, în emisiunea "Fanatik Show", de la Digi Sport 1.
Comitetul Executiv al FRF întrunit la Casa Fotbalului a aprobat solicitarea selecţionerului Victor Piţurcă de amânare a meciurilor din cadrul etapei a şaptea, programate la 31 august, pentru pregătirea partidelor echipei naţionale cu Ungaria şi Turcia din preliminariile CM-2014.
" (n.r. - Comitetul Executiv) a aprobat solicitarea selecţionerului echipei noastre naţionale, Victor Piţurcă, de a se amâna jocurile programate în cadrul etapei a şaptea a campionatului Ligii I, programată imediat după disputarea meciurilor din play-off-ul Ligii Campionilor şi Ligii Europa, permiţându-se pregătirea în cele mai bune condiţii a decisivelor meciuri ale echipei naţionale contra Ungariei şi Turciei, din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al FRF.
Echipa naţională a României va întâlni, la 6 şi 9 septembrie, pe Arena Naţională, reprezentativele Ungariei, respectiv Turciei în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.
În etapa a şaptea, cele mai importante meciuri erau Universitatea Cluj - CFR Cluj şi Pandurii Târgu Jiu - Dinamo.
Pentru Steaua acesta va fi cel de-al treilea meci amânat, după cel din etapa a doua contra Astrei Giurgiu şi din etapa a treia, contra Concordiei Chiajna.
Pe de altă parte, Comitetul Executiv a aprobat demisia antrenorului echipei naţionale de futsal, Sito Rivera, urmând ca meciurile din play-offul Campionatului European contra Serbiei să fie pregătite de secundul Nelu Stancea.
Etichete: etapa 7 liga 1 , piturca liga 1 , amanare etapa 7 liga 1 , piturca etapa 7 liga 1 , etapa 7 amanata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...