"Ești dependent de atmosfera din Giulești?". Cum a reușit Claudiu Petrila să "dribleze" întrebarea
articol scris de Digi Sport06.10.2023, 23:27
Rapid a câștigat la limită meciul de pe teren propriu cu Poli Iași, scor 3-2, din cadrul etapei cu numărul 12 a SuperLigii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În urma acestui rezultat, giuleștenii au urcat pe podium, pe locul 3, cu 22 de puncte, în timp ce Poli Iași e în zona de play-out, pe poziția a doisprezecea, cu doar 11 puncte.
Claudiu Petrila, un nou meci mare în tricoul Rapidului
Unul dintre cei mai buni oameni de la Rapid a fost Claudiu Petrila (22 de ani). Fotbalistul transferat de la CFR Cluj vara aceasta a reușit un gol și un assist, dar a și scos penalty-ul ratat de Albion Rrahmani.
Întrebat dacă este dependent de atmosfera din Giulești, Petrila s-a ferit să ofere un răspuns afirmativ, dar a recunoscut că fanii împing echipa de la spate la meciurile disputate în Giulești.
"Un meci greu, pe care l-am trăit periculos pe final, pentru că nu am marcat al patrulea gol. Dar e bine că am luat cele trei puncte. Bordeianu spunea că nu m-a atins, dar dacă nu mă atingea, nu se dădea penalty, nu? Am simțit că m-a atins pe tibie și am căzut.
Nu neapărat că sunt dependent, dar când jucăm acasă cred că ne simțim mult mai bine datorită fanilor. Am făcut pasul înapoi pentru că știam că trebuie să apărăm acel gol în plus, din fericire pentru noi am reușit", a spus Petrila, la flash-interviul de după meci.
VIDEO cu rezumatul meciului Rapid - Poli Iași 3-2:
Etichete: claudiu petrila , superliga etapa 12
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...