Breaking News "Ești bărbat șmecher?" Reghe i-a dat sms lui Becali după scandalul cu Dennis Man: "Să nu mai vorbească de familia noastră"
articol scris de Digi Sport28.01.2021, 20:14
Gigi Becali și Laurențiu Reghecampf se înțelegeau de minune până acum, însă scandalul transferului lui Dennis Man la Parma l-a scos din sărite pe fostul antrenor de la FCSB.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Reghe a pus mâna pe telefon și i-a dat un mesaj dur patronului roș-albaștrilor.
"Laurențiu i-a dat un mesaj lui Gigi Becali, i-a explicat absolut tot și l-a rugat să uite, să nu mai vorbească de familia noastră niciodată", a spus soția lui Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan, potrivit Antena Sport.
Gigi Becali a ocolit-o pe Anamaria Prodan la transferul lui Dennis Man
Scandalul a pornit de la decizia lui Gigi Becali de a o ocoli pe Anamaria Prodan în transferul lui Dennis Man, deși ea este impresarul jucătorului.
Patronul de la FCSB a preferat ca vărul său, Ioan Becali, să intermedieze afacerea, ceea ce a deranjat-o teribil pe Anamaria Prodan.
”Mi se pare jenant ca Gigi Becali să facă așa ceva, în condițiile în care știe cât de mulți bani i-am adus și cât m-am zbătut pentru jucătorii care azi sunt la el în echipă și nu i-am luat niciun ban. Asta ține de caracter și de foarte multe lucruri pe care nu le are.
Asta ține de bărbăție, dacă ești un bărbat șmecher și ai demnitate, nu ai voie să faci așa ceva. Poți să spui: Domne, vreau ca vărul meu să facă parte din deal. Atunci aș fi zis ok. Dar ca să faci asemenea porcării...", a spus Anamaria Prodan.
Anamaria Prodan susține că Dennis Man a fost șantajat
"Argăseală a sunat pe la Lausanne, să încerce să îl scoată pe Dennis din contract. Dennis a spus că nu vrea să iasă din contract. L-a amenințat că, dacă nu iese, nu se mai duce la Parma, că îl trimite la echipa la doua.
Mi se pare așa de urât! Este sub demintatea unui bărbat sau a unui patron. Nici nu vreau să mai vorbesc. Nici să nu ne mai pronunțăm numele. Pentru mine este ceva uluitor.
Niciodată nu o să mai colaborez cu el. Gigi Becali să se ducă la Biserică și să-i mulțumească lui Dumnezeu, să-i spună: sunt un om bun, nu sunt trufaș, nu sunt rău. Spoiala asta pe care o face el pe la televizor, cu omul lui Dumnezeu...
Familia lui trebuie să fie mândră de ceea ce a făcut, fetele lui trebuie să fie mândre de ceea ce a făcut tatăl lor, mama lui, la fel", a spus Anamaria Prodan.
Dennis Man a ajuns în Italia, unde a făcut vizita medicală la Parma.
Atacantul de 22 de ani a devenit cel mai scump jucător vândut vreodată de o echipă românească. Parma va plăti 13 milioane de euro în schimbul lui Man.
- 17 goluri și 7 pase decisive are Dennis Man la FCSB în 20 de meciuri oficiale jucate în acest sezon.
Etichete: laurentiu reghecampf , parma , gigi becali , dennis man , transfer dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...