Video Exclusiv "Este David Miculescu jucător de 1.7 milioane de euro?". Răspunsul lui Ilie Poenaru, care l-a pregătit pe fotbalist la UTA
articol scris de Digi Sport21.12.2022, 10:20
Sosit în luna august a acestui an la FCSB, de la UTA Arad, David Miculescu (21 de ani) nu a reușit deocamdată să-și câștige locul de titular la formația roș-albastră.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ilie Poenaru: "Dacă s-a plătit suma asta înseamnă că are valoare"
Ilie Poenaru a lucrat cu David Miculescu pentru o scurtă perioadă de timp la UTA Arad, însă tehnicianul a apucat să se convingă de calitătățile jucătorului și a avut doar cuvinte de laudă la adresa acestuia.
"(n.r. este David Miculescu jucător de 1.7 milioane de euro?) Așteptările au fost mari în privința lui și a fost comparat în momentul acesta cu suma de bani care a fost plătită. Nu mi se pare OK. Nu a avut nici șanse foarte multe și a nimerit într-un moment mai puțin bun pentru el la FCSB, pentru că erau într-o formă bună Tavi Popescu, Cordea, care evoluează pe aceleași poziții ca și el.
Este un jucător bun, cu o calitate foarte bună și trebuie să joace. Cât l-am avut la UTA a și marcat, îți poate câștiga un meci. Se poate plia pe mai multe posturi. Este un copil bun, cu un caracter foarte bun, care muncește mult. Nu știu dacă în acest moment putem vorbi despre acest aspect, dar dacă s-a plătit suma asta înseamnă că are valoare.
Chiar dacă domnul Becali plătește sume bune pentru anumiți jucători, trebuie să recunoaștem că dânsul s-a păcălit foarte rar, vorbesc aici de fotbaliștii tineri. Din contră, a câștigat ulterior bani de pe urma lor. Sunt jucători tineri și trebuie să ai răbdare cu ei", a spus Poenaru la Digi Sport.
- 29 de meciuri, două goluri și trei pase decisive reprezintă cifrele lui Miculescu la FCSB
VIDEO cu declarațiile lui Ilie Poenaru despre David Miculescu
David Miculescu visează să câștige titlul cu FCSB în 2023: "Sper să nu dezamăgesc patronul"
După meciul cu Botoșani, David Miculescu a declarat că marele său vis pentru anul 2023 este să câștige campionatul cu FCSB. Jucătorul venit de la UTA Arad i-a mulțumit patronului Gigi Becali pentru încrederea acordată.
"Este o victorie foarte importantă, pentru că am ajuns pe locul trei. Pauza este una meritată, care ne va ajuta foarte mult. Sper să revenim cu o serie de victorii.
Bineînțeles, puteam să dau mai mult, să-mi ajut mai mult echipa. Dar anul 2023 sper să fie unul bun pentru mine. Nu mi s-a părut foarte dificil să mă adaptez, nu sunt un copil. Pe mulți jucători îi știam, mi-a fost ușor.
Patronul pune o presiune, dar mă bucur, pentru că îmi dă încredere, sper să nu-l dezamăgesc și atât. Vreau să iau campionatul cu Steaua (n.r. - FCSB), ar fi ceva foarte frumos", a spus David Miculescu.
Etichete: liga 1 , fcsb , transfer fcsb , david miculescu , ilie poenaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...