Eric, tot mai departe de Dinamo: ”N-am mai vorbit cu Mutu de o săptămână”
04.07.2017, 21:16Șansele ca Eric de Oliveira să mai ajungă la Dinamo au scăzut considerabil, după ce oficialii din ”Ștefan cel Mare” nu l-au mai contactat pe brazilian. Sud-americanul a precizat că i-a comunicat lui Adrian Mutu o parte dintre pretențiile sale, în urmă cu o săptămână, iar, de atunci, nu a mai primit niciun semn.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
”N-am mai vorbit cu Mutu de o săptămână și ceva. M-a întrebat despre situația mea, despre pretențiile mele.
Eu nu am vorbit despre bani cu nimeni. Eu mi-aș dori niște bani la semnătură, iar pentru salariu nu facem un mare efort. Le-am spus să-mi facă o ofertă concretă.
Mi-au spus că mai negociază cu un jucător și că luni-marți îmi dau un răspuns... Eu sunt liber și îmi caut echipă. Eu sunt deschis, dar nu mă duc acolo să mă rog de cineva.
Eu încă aștept... Am și niște oferte din străinatate. Mai aștept, până în momentul în care semnez cu cineva”, a declarat Eric, la Fotbal Club, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Brazilianul de 31 de ani, care în prezent e liber de contract, după despărțirea de Gaz Metan, a recunoscut că, în trecut, el a fost dorit și de Steaua și CFR, însă acestea nu s-au înțeles pentru suma de transfer.
”Am mai avut oferte de la Steaua, Dinamo și CFR. Orice jucător din România își dorește să ajungă la cluburile mari din România, dar dacă nu s-au înțeles cluburile, nu e vina mea”.
Întrebat ce echipă are prima șansă la câștigarea campionatului, Eric a glumit și a zis: ”Dacă m-aș duce la Dinamo, ea ar fi favorită la titlu”.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: dinamo , eric , gaz metan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...