Video Eric a făcut spectacol cu Steaua, dar a gafat din trei metri cu CS U! Ratări uluitoare
22.10.2016, 20:00VIDEO Gaz Metan - CS U Craiova 2-2. Medieșenii au repetat evoluția bună de pe Arena Națională și contra oltenilor. Deși au fost conduși pe tabelă, după autogolul lui Roberto Romeo, elevii lui Cristi Pustai au trecut în avantaj în numai nouă minute, prin ”dubla” lui Llullaku.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Oltenii nu s-au lăsat mai prejos, au presat și au restabilit egalitatea prin Ivan. Era minutul 62 și ambele echipe se gândeau doar la victorie. Medieșenii au fost extrem de aproape de golul al treilea, ce ar fi putut fi cel de trei puncte, în minutul 84, dar Eric, din numai trei metri, nu a reușit să trimită balonul în plasă!
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Eric a fost din nou unul dintre cei mai buni jucători ai Gazului, la fel ca în meciul cu Steaua, câștigat cu 2-1, a demonstrat că știe foarte bine cu mingea chiar dacă are câteva kilograme în plus și 30 de ani, dar în cea mai importantă fază a meciului pentru echipa sa a clacat inexplicabil.
VIDEO cu ratarea lui Eric
Aceasta nu a fost singura mare ratare a partidei de la Mediaș. În minutul 67, Rambe a reluat cu capul, din interiorul careului mic, după o centrare foarte bună a lui Mateiu, pe lângă poarta lui Pleșca.
VIDEO cu ratarea lui Rambe
Etichete: eric gaz metan , eric ratare craiova , gaz metan craiova 2-2 , ratari medias , ratare eric craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...