”Enes Sali, 'fiul' românului Hagi, a marcat la 15 ani! Barcelona, alt experiment triumfător!”. Puștiul-minune, lăudat
articol scris de Digi Sport16.09.2021, 08:28
VIDEO Farul - Academica Clinceni 5-0 | Enes Sali (15 ani), devenit cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1, a ajuns și în presa internațională.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Puștiul-minune, descoperit de Gică Hagi, dar care a trecut și prin celebra La Masia, academia celor de la Barcelona, a fost comparat cu Martin Odegaard, dar și cu alți tineri fotbaliști care au uimit în marile campionate ale Europei.
Spaniolii de la Marca au realizat un material care-l are în prim plan pe Sali, despre care au spus că este ”moștenitorul” lui Odegaard.
”Tânărul talent joacă pentru Farul Constanța în România și a marcat la 15 ani și 6 luni spre bucuria lui Gică Hagi, care a pariat masiv pe el. Cu ani în umră, Odegaard a fost cel care la doar 15 ani și 4 luni a surprins cu primul său gol în prima ligă norvegiană.
Acum, Odegaard are un moștenitor, pe numele său Enes Sali”, scriu cei de la Marca.
Enes Sali, într-o companie selectă a celor mai tineri fotbaliști marcatori din Europa
Jurnaliștii spanioli, care au reamintit că Sali a trecut și prin curtea Barcelonei, au mai punctat că tânărul fotbalist este reprezentat de un agent spaniol, Arturo Canales.
Sali s-a alăturat unui grup select de tineri fotbaliști care au marcat la vârste fragede. Anul trecut, Youssoufa Moukoko (Borussia Dortmund) a doborât recordul în Bundesliga, când a marcat pentru Dortmund, la 16 ani și 28 de zile.
În Spania, Fabrice Olinga deține recordul de precocitate în prima divizie din 2012, când la 16 ani și trei luni a marcat un gol pentru Málaga.
În Premier, Vaughan a bifat un record când a marcat pentru Everton, în 2005, la 16 ani și 8 luni, în timp ce în Franța acest merit este deținut încă de Maupay, care în 2012 cu Nice a marcat la 16 luni și 4 luni.
Cine este Enes Sali
Enes Sali este un fotbalist care a debutat la Farul Constanța în confruntarea cu Sepsi, la vârsta de 15 ani, 5 luni, 17 zile. El evoluează pe postul de mijlocaș și a intrat pe teren în minutul 80, în locul lui Alexi Pitu.
Odată cu performanța de aseară, Enes Sali a intrat în TOP 10 cei mai tineri debutanți din istoria Ligii 1. Puștiul se află pe locul 8 în acest clasament, în care l-a depășit pe fiul "Regelui", Ianis Hagi, care a debutat la 16 ani şi o lună.
Enes Sali este un mijlocaș ofensiv pe care Barcelona a pus ochii pe când jucătorul avea doar 11 ani. Atunci, fotbalistul a fost luat la celebra academie La Masia, unde a petrecut un an, după care a revenit în România.
VIDEO cu golul superb marcat de către Enes Sali, în Farul - Academica 5-0
Etichete: gica hagi , enes sali , enes sali gica hagi , enes sali farul , enes sali top marcatori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...