Enache, ultimul transfer al Stelei în această iarnă. Ce se întâmplă cu Lung jr.
22.02.2016, 10:45Azi este ultima zi de mercato în Liga 1, iar Steaua l-a legitimat şi pe Gabi Enache. Sosit în urmă cu 3 zile, fotbalistul de bandă dreaptă s-a antrenat deja alături de noii să coechipieri şi diseară este anunţat titular în meciul cu FC Voluntari (20:30, în direct la Digi Sport 1). Enache este cel de-al 12-lea şi ultimul transfer făcut de campioană în această iarnă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Roş-albaştrii şi-au mai dorit să aducă şi un portar, însă Astra nu a dorit să se despartă de Silviu Lung junior, cel care se afla pe lista Stelei. Nici Laurenţiu Reghecampf nu a insistat foarte mult pentru achiziţionarea goalkeeperului, fiind mulţumit de randamentul pe care îl dau Niţă şi Cojocaru la şedinţele de pregătire. În vară, însă, Lung junior va deveni o prioritate pentru Steaua, dacă echipa se va lupta pentru calificarea în grupele UEFA Champions League. Portarul mai are contract cu Astra până în 2018, iar giurgiuvenii au cerut în schimbul său două milioane de euro. Situaţia financiară a Astrei l-ar putea face pe Ioan Niculae să ia în considerare despărţirea de Lung jr şi pentru o sumă mai mică, însă discuţiile vor fi purtate abia în vară.
Din cei 12 fotbalişti sosiţi în această iarnă sub comanda lui Reghecampf, doar Enache (500.000 de euro), Momcilovic (250.000 de euro), Pintilii (250.000 de euro, suma reprezentând banii încasaţi de mijlocaş în jumătatea de sezon petrecută la Hapoel Tel Aviv) şi "legiunea Ceahlăul" (150.000 de euro) au necesitat accesul conducătorilor la conturi.
1.150.000 de euro a cheltuit Steaua pe transferuri în această iarnă
12 transferuri a făcut Steaua în această iarnă: Gabi Enache (500.000 de euro), Gabi Tamaş (liber), Timo Gebhart (liber), Mihai Pintilii (liber), Alexandru Bourceanu (liber), Paul Pîrvulescu (revenit după împrumutul la FC Voluntari), Marko Momcilovic (Pandurii - pentru 250.000 de euro), Ciprian Marica (liber), Thaer Bawab (liber), Doru Popadiuc, Cătălin Ştefănescu şi Sebastian Chitoşcă (toţi 3 de la Ceahlăul - pentru 150.000 de euro). Dintre aceşti jucători, Pîrvulescu a fost împrumutat la ASA Tg. Mureş, iar Ştefănescu la FC Voluntari
“V-am spus că ne dorim să aducem un portar pentru grupele Champions League, dacă vom câștiga campionatul. Deocamdată ne bazăm pe cei doi portari pe care îi avem, plus Poiană, un junior. Care trebuie să crească și el. Vom vedea din vară dacă vom avea nevoie" - Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua
Etichete: steaua , jucatori steaua , transferuri steaua , enache , silviu lung jr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...