a:1:{i:0;s:5:"Video";} Enache, bulversat de situația transferului său: ”Nu știu dacă mai ajung la Steaua, nu mai zic nimic”
07.02.2016, 11:09După cea a lui Budescu și cea a lui Andrei Ivan, avem o a treia telenovelă a unui transfer la Steaua. Gabriel Enache, unul dintre jucătorii pentru care Reghe a insistat cel mai mult în această iarnă, încă nu știe unde o să joace în această a doua parte a sezonului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Nu știu dacă mai ajung la Steaua, nu mai spun absolut nimic de niciun transfer. Echipa trebuie să negocieze, președintele sau cine se ocupă de chestia aceasta. Nu am vorbit cu absolut nimeni și nici nu am vrut să mai vorbesc. I-am lăsat pe cei din conducere să negocieze și să discute”, a declarat Enache, la revenirea în țară din cantonamentul selecționatei divizionare a lui Iordănescu, din Turcia.
Dacă rămâne la Astra, mijlocașul de 25 de ani nu va mai avea viață bună cu antrenorul Marius Șumudică, care a declarat, nu o dată, că Enache nu va mai face parte din planurile sale.
"Gabriel Enache este liber să plece la Steaua, dacă așa a declarat, că vrea să joace acolo. Dacă va rămâne, va trebui să se pregătească foarte bine, pentru că este un jucător care face parte din lotul lărgit al Astrei Giurgiu”, a precizat Şumudică, supărat pe o declarație de luna trecută a jucătorului său.
"Ar fi un pas foarte mare, e cea mai puternică echipă din România, singura care vrea să investească în momentul de față și care își dorește să se califice în Champions League. Fiecare jucător din Liga 1 cred că își dorește să joace la Steaua", a spus Enache.
După ce a fost pus în temă de reacția antrenorului său, mijlocașul e decis să poarte o discuție față în față cu acesta.
”Merg la echipă, luni, o să am antrenament și o să discut și eu cu colegii. O să discut cu domnul Șumudică, să vedem ce se întâmplă.
Nu mă tem absolut deloc, știu cum mă pregătesc, mă pregătesc la fel de bine. Nu contează la ce echipă joc. Sper să joc foarte bine, la fel de bine ca și până acum”, a mai spus Gabriel Enache.
Steaua mai are timp până pe 22 februarie, când se încheie perioada de transferuri, să-l aducă pe Enache sub comanda lui Reghecampf. Dacă se va realiza mutarea ”giurgiuveanului”, ar fi al 12-lea transfer al Stelei în această iarnă.
11 transferuri a rezolvat Steaua în această iarnă: Gabi Tamaş (liber), Timo Gebhart (liber), Mihai Pintilii (liber), Alexandru Bourceanu (liber), Paul Pîrvulescu (revenit după împrumutul la FC Voluntari), Marko Momcilovic (Pandurii - pentru 250.000 de euro), Ciprian Marica (liber), Thaer Bawab (liber), Doru Popadiuc, Cătălin Ştefănescu şi Sebastian Chitoşcă (toţi 3 de la Ceahlăul - pentru 150.000 de euro)
Etichete: steaua , video , transfer , gabriel enache , declaratii , astra giurgiu , achizitie , mutare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...