Video Exclusiv Helmut Duckadam: "El este singurul care poate să vină antrenor la FCSB!"
articol scris de Digi Sport02.03.2022, 11:42
Al doilea mandat al lui Toni Petrea la FCSB ar putea să se termine în vară, după ultimele zvonuri, iar Helmut Duckadam știe cine va veni în locul său. Este vorba de Ilie Poenaru, despre care chiar Gigi Becali a spus că i-ar plăcea să lucreze cu el.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Helmut Duckadam: "Ilie Poenaru e singurul care poate fi antrenor la FCSB"
În plus, fostul mare portar susține că tot ce se întâmplă în vestiar ajunge la patron, care are "fir direct" cu cineva, iar acesta este motivul pentru care Toni Petrea nu prea ar mai avea susținere.
"Sunt lucruri știute, dar nespuse. Cineva a îndrăznit să le spună în presă. Acest lucru se știa de ani buni, sunt jucători care au fir direct cu patronul și se știe și cine. Edi Iordănescu era blindat și din punct de vedere al contractului, chiar era blindat pe undeva.
Poenaru cred că e singurul antrenor care ar putea să vină. Aaa, cu siguranță își dorește. Cred că e favorit - hai să o luăm așa - dacă nu dorește Petrea să rămână", a spus Helmut Duckadam la Fotbal Club.
Duckadam a glumit apoi pe seama foștilor antrenori de la FCSB: "Dar la FCSB nu este dat afară niciun antrenor, toată lumea a plecat de bună voie. E un lucru știut. Vintilă a rămas la echipa a doua".
Zvonurile că Toni Petrea ar putea părăsi FCSB au apărut după ce "roș-albaștrii" au pierdut pe teren propriu meciul cu Farul, din etapa a 28-a, scor 0-2, după un joc slab.
S-a avut în vedere chiar și numele lui Marius Croitoru, dar patronul de la FC Btoșani a început să râdă când a auzit și a spus că "trebuie să fii jumătate de buletin ca să fii antrenor la FCSB", potrivit GSP.ro.
Ilie Poenaru, prima reacție după ce s-a spus că-l vrea Gigi Becali în locul lui Toni Petrea la FCSB
Ilie Poenaru (45 de ani), liber de contract în acest moment după ce a reziliat cu Gaz Metan Mediaș, din cauza problemelor financiare, a vorbit despre posibilitatea de a o antrena pe FCSB.
Gigi Becali (63 de ani) și-a exprimat în mai multe rânduri aprecierea pentru tehnician iar în prezent pare din nou tentat mai ales că FCSB, în mandatul lui Toni Petrea, este aproape de a ratat din nou titlul e campioană.
”N-au fost neapărat discutii. N-am semnat cu nimeni, sunt doar tatonări. Sunt mai multe cluburi în momentul ăsta. Și cu UTA au fost ceva discuții la un moment dat.
Deocamdată nu vreau să mai discut. De zi cu zi sunt transferat pe la toate echipele, la FC Argeș.
Eu nu am semnat cu nimeni. Toate cluburile au antrenori și până la vară e clar că nu am voie sa antrenez pe nimeni. Nu e corect față de unii sau alții. Vreau să mă văd la orice club din România și din străinătate.
Condițiile ți le asumi. Depinde ce vrei”, a spus Ilie Poenaru la Liga Digisport.
Etichete: gigi becali , helmut duckadam , antrenor fcsb , ilie poenaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului cu Ucraina, mediat de...