Egal spectaculos pentru CSMS Iași în primul amical din Turcia
26.06.2016, 12:28CSMS Iaşi a remizat spectaculos cu azerii de la Neftci Baku, scor 3-3, în primul amical al moldovenilor din stagiul de pregătire din Turcia.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ţigănaşu (în minutul 19), Mădălin Ciucă (25) şi Andrei Cristea (66 - penalty) au punctat pentru ieșeni, în timp ce pentru azeri au marcat Qurbanov (34), Elsan Abdulaev (57) şi Araz Abdulaev (86).
Antrenorul Nicolo Napoli a început cu Grahovac (Caparco, 46) - I. Voicu, Mihalache, Ciucă (Frăsinescu, 46), Aniţoiu (Sato, 46) - Al. Ciucur, Mitic, V. Gheorghe, Ţigănaşu - Andrei Cristea, Piccioni (D. Roman, 46). În repriza secundă au mai jucat Al. Creţu, Goge, Bădic, Bosoi, Moldovan şi Chelaru.
Maghiarul Bole, ajuns abia vineri în cantonament, nu a fost utilizat, în timp ce Sato este un jucător filipinez, aflat în probe.
Următorul amical al Iașiului va avea loc marţi 28 iunie, în compania turcilor de la Osmanlispor, la care sunt legitimaţi Gabriel Torje şi Raul Rusescu.
Iașiul va juca pentru prima oară în istorie în acest an în cupele europene deși a terminat doar pe locul 7 ultimul sezon din Liga 1.
Moldovenii au însă emoții înaintea "dublei" din turul 2 preliminar, cu Hajduk Split. Stadionul "Emil Alexandrescu" nu îndeplinește încă toate criteriile de licențiere pentru a găzdui partida tur, de pe 14 iulie. Returul va avea loc în Croația, pe 20 iulie.
Etichete: iasi , neftci baku , amical iasi turcia , iasi europa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...