Video Edjouma n-a mai răbdat și l-a atacat subtil pe Gigi Becali: ”Dacă nu marchez, sunt schimbat după 45 de minute. E greu”
articol scris de Digi Sport19.03.2023, 08:49
Malcom Edjouma (26 de ani) a marcat din nou pentru FCSB, de data aceasta în remiza cu Universitatea Craiova, scor 1-1, și a ajuns la cota 9 în acest sezon de Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Edjouma n-a mai răbdat și l-a atacat subtil pe Gigi Becali: ”Dacă nu marchez, sunt schimbat după 45 de minute. E greu”
Mijlocașul francez a finalizat cu capul, în mintul 66, centrarea lui Radunovic, de pe stânga, și astfel a contribuit decisiv la stabilirea scorului final din prima etapă a play-off-ului. La finalul partidei de pe Arena Națională, la care au fost prezenți 20.121 de spectatori, francezul s-a exteriorizat și a spus ce trebuie să facă pentru a putea bifa 90 de minute.
Concret, Edjouma l-a atacat subtil pe Gigi Becali (64 de ani), cel care dictează toate mișcările de la FCSB.
”Îmi este greu. De fiecare dată trebuie să înscriu ca să rămân pe teren. Dacă nu înscriu, joc doar 45 de minute! Acum am jucat mai mult de 45 de minute și am înscris. Nu este responsabilitatea mea. Nu am ce să fac. Nu știu ce să vă zic.
Când joc, încerc să-mi ajut echipa”, a spus Edjouma, la final.
Malcom Edjouma, după FCSB - Universitatea Craiova 1-1
Jucătorul FCSB-ului are 9 goluri înscrise în actuala stagiune.
Edjouma a reclamat faptul că arbitrul i-a acordat eronat cartonaș galben pentru simulare la o fază petrecută în partea secundă între el și Andrei Ivan, atacantul oltenilor.
"Un meci dificil. Prima repriză a fost a lor, dar am avut o reacție bună partea a doua și am revenit. Când vine din linia a doua mă folosesc de fizicul meu și pun presiune pe defensiva adversa, așa am ocazii de a marca.
Sunt foarte fericit că înscriu și de rezultatele pe care le aduc echipei. Îmi place să joc împotriva echipelor mari. Când e dificil trebuie să-ți arăți valoarea, de asta îmi place să joc în asemenea partide.
Pentru mine a fost penalty la Ivan, nu înțeleg decizia arbitrului. Nu mi-am lăsat piciorul în spate, am vrut să trec de el și m-a lovit, moment în care mi-am pierdut echilibrul”, a mai spus Edjouma.
Etichete: gigi becali , malcom edjouma , fcsb universitatea craiova 1-1 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...