Edjouma, mesaj după accidentarea horror provocată lui Igor Armaș
articol scris de Digi Sport13.02.2023, 08:13
Malcom Edjouma (26 de ani) a marcat golurile FCSB-ului din victoria cu FC Voluntari, scor 2-1, însă mijlocașul francez a fost protagonistul unui moment extrem de dur care s-a petrecut pe final.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Edjouma, mesaj după accidentarea horror provocată lui Igor Armaș
Fotbalistul roș-albaștrilor putea fi eliminat după ce l-a lovit cu gheata în figură pe Igor Armaș (35 de ani), fundașul central al celor de la Voluntari. Edjouma a regretat gestul și și-a cerut scuze după meci.
Galerie Foto
Edjouma i-a pus pur și simplu crampoanele pe față și pe piept fundașului ilfovenilor, în minutul 82, și a lăsat urme vizibile pe corpul acestuia.
Cu toate acestea, centralul Radu Petrescu i-a acordat doar cartonaș galben mijlocașului de la FCSB, iar Marian Barbu, arbitrul din camera VAR, nu a intervenit.
”Am vrut să-mi cer scuze pentru gestul meu nepotrivit. Am făcut o greșeală”, este mesajul postat de către Edjouma, pe contul său de pe Instagram, mult după miezul nopții.
Imediat după acea fază, Edjouma a realizat gravitatea și s-a dus către Armaș pentru a-i cere scuze acestuia.
”Am văzut că a venit la mine, dar atunci nu mai gândeam. Cred că și-a cerut scuze. Radu Petrescu nu a vrut să vorbească, toți au încercat să-i spună", a spus Armaș, după meci.
VIDEO cu momentul în care Edjouma l-a faultat pe Armaș
Marius Avram: ”Decizia corectă ar fi cartonaș roșu pentru fault grosolan”
Fostul arbitru FIFA Marius Avram a analizat faza și s-a arătat contrariat de decizia brigăzii de arbitri.
”E un atac cu talpa, la nivelul feței adversarului. Regulamentul spune că atunci când în care un jucător lovește un adversar în momentul disputării mingii, cu unul sau ambele picioare, punând în pericol integritatea fizică a adversarului, se face vinovat de fault grosolan.
Decizia corectă ar fi fost cartonaș roșu pentru fault grosolan. Nu pot să înțeleg de ce cei din cabina VAR nu au intervenit. Petrescu și Barbu au mai fost împreună și la alte meciuri, la fel au fost faze clare pe care nu le-au rezolvat.
Soluția ar fi ca cei de la CCA să nu-i mai delege împreună pentru că sunt două variante: ori sunt prea prieteni și atunci se susțin indiferent de decizie, ori nu prea se plac și nu se ajută între ei. La U Cluj cu Rapid, a fost Barbu pe teren și Petrescu la VAR.
În această fază nu pot să-mi explic ce argumente să fi avut Radu Petrescu pentru Marian Barbu astfel încât să-l convingă să nu-l cheme să revadă faza. Nu pot să-mi dau seama pentru că Edjouma are piciorul întins, cu crampoanele către capul adversarului. Rămân urme de parcă la tăiat. E greu să explici de ce nu ar fi roșu în această fază”, a transmis Marius Avram, la emisiunea Digi Sport Special.
Printre primii care și-au dat seama de gravitatea intervenției lui Edjouma a fost Mihai Pintilii. La doar un minut de la faza respectivă, antrenorul FCSB-ului l-a înlocuit pe mijlocaș cu Radaslavescu pentru a-l proteja pe francez de primirea unui alt cartonaș galben.
VIDEO cu rezumatul partidei Voluntari - FCSB 1-2
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...