Edjouma, eroul FCSB-ului de la Voluntari: ”Nu cred că eu am făcut un meci prea bun”. Mesaj pentru Gigi Becali
articol scris de Digi Sport12.02.2023, 22:08
FCSB s-a impus la Voluntari, scor 2-1, în runda cu numărul 25 din Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gruparea roș-albastră a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Malcom Edjouma. Mijlocașul a făcut dubla în minutul 79, însă putea fi eliminat câteva zeci de secunde mai târziu, după o intrare dură asupra unui fundaș advers.
Lopes a închis tabela în ultimul minut regulamentar, cu o execuție superbă, iar FCSB urcă pe poziția a treia, cu 47 de puncte, la cinci lungimi în urma liderului Farul. De partea cealaltă, FC Voluntari rămâne singura echipă din Liga 1 fără punct câștigat în 2023. Ilfovenii sunt pe locul 11, cu 26 de puncte.
Malcom Edjouma, după FC Voluntari - FCSB 1-2: ”Prețul meu nu se schimbă!”
Eroul bucureștenilor, Malcom Edjouma, s-a arătat mulțumit de faptul că și-a ajutat echipa să câștige, însă a avut și un mesaj indirect pentru patronul Gigi Becali, care a spus după golul mijlocașului de la Cluj, că prețul acestuia a crescut, de la 1,4 milioane de euro la două milioane.
”Am ajutat echipa, dar nu cred eu că am făcut un joc prea bun, e un teren mai mic la Voluntari. Am reușit să fiu la finalizare, e prima mea dublă. Nu am avut timp să sărbătoresc, bineînțeles că mereu vreau să marchez.
Am încredere în mine, toată lumea știe ce pot, am avut nevoie de timp să mă adaptez. Prețul meu nu se schimbă! Suntem într-o formă bună, cel mai important e să câștigăm toate meciurile”, a spus Edjouma.
VIDEO Rezumat FC Voluntari - FCSB 1-2
Etichete: voluntari fcsb , malcom edjouma , jucator fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...