Edi Iordănescu și Marius Șumudică, în tribune la același meci! "Nu l-am prins, a fugit!"
28.05.2019, 11:13VIDEO FC Voluntari - Hermannstadt 2-1 | Edi Iordănescu (40 de ani) a fost prezent în tribunele stadionului din Voluntari, alături de multe personalități din fotbalul românesc. Printre invitați a fost și Marius Șumudică (48 de ani), devenit liber de contract după experiența de la Al Shabab, dar cei doi nu și-au vorbit.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
După partidă, în urma căreia ilfovenii s-au salvat de la retrogradare, Iordănescu jr a vorbit despre oferta de la FCSB, despre situația sa de la Mediaș, dar și despre dialogul mai aprins pe care l-a avut, la distanță, cu Șumudică.
”Nu l-am prins, a fugit. Chiar suntem amici. A fost acel schimb de replici, dar apoi am vorbit la telefon. Nu e nicio problemă între noi, acele replici nu au depăşit vreo limită”, a spus, zâmbind, Edi Iordănescu.
”Cel mai potrivit pentru FCSB ar fi un EDItorialist!” / ”La 10.000 de metri mintea îți mai joacă feste!”
Totul a pornit între cei doi după ce Marius Șumudică l-a taxat pe managerul general al medieșenilor. ”Cel mai potrivit pentru FCSB ar fi un «EDItorialist» cu principii. Eu sunt mai open-mind, nu sunt cu principii, cu continuități. Sunt dintr-o bucată. Eu vreau să vorbesc mai puțin la microfon și să fac mai mult pe teren”, a spus Șumudică.
Edi Iordănescu n-a rămas impasibil și a replicat, la Digi Sport. ”Am fost informat. Am auzit ce a declarat și eu nu vreau să stric o prietenie, care are mult timp în spate. Șumi cred că a făcut un drum destul de lung cu avionul, la 10.000 de metri mintea îți mai joacă feste.
Apoi a dat declarațiile acestea. Eu îl văd un personaj pitoresc. Mi-aduc aminte de un episod în care vorbea în direct pe un post de specialitate, am mutat pe altul și acolo tot el era în direct. Nici acum nu îmi dau seama cum a reușit. Îi place să vorbească.
E foarte implicat în fotbalul românesc. A vorbit despre mine și când am fost la CFR, a vorbit cu mine și despre clauza mea cu CFR. A vorbit și despre plecarea mea la FCSB. Cred că o parte din bugetul care este alocat de la TV pentru cele 14 echipe să fie direcționat către el. Face audiență și e prezent acolo”, a spus Iordănescu, după meciul cu Voluntari.
"O să trec pe la un neurolog. Îl sun pe Edi, are relații!" Șumudică, răspuns savuros după ironiile lui Iordănescu junior
Marius Șumudică i-a răspuns lui Edi Iordănescu, după ce managerul general al celor de la Gaz Metan Mediaș a spus despre fostul antrenor al celor de la Al Shabab că "i-a jucat mintea feste după ce a fost la 10.000 de metri altitudine".
"Bine am revenit de la 10 mii de metri. Adevărul e că pe deasupra Bagdadului, mă uitam așa și deodată am văzut pe geam și s-a înnorat. Au apărut niște probleme atunci. O să trec pe la un neurolog, îl sun pe Edi să îi cer un număr că știu că el are relații. Poate pe la Spitalul Militar.
Nu se confundă cu ceea ce înseamnă Spitalul Militar? Face parte dintr-o familie unde tatăl său a fost general. În sensul ăsta. El este un tip foarte docil. Dacă am avut probleme la 10 mii de metri, mă duc mâine să fac niște teste. Poate am avut o criză la înălțime, crește tensiunea", a fost răspunsul savuros al lui Marius Șumudică, în exclusivitate la "Fotbal Club".
Etichete: marius sumudica , edi iordanescu , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...