Edi Iordănescu se teme de rezervele FCSB: "Se pot văita de orice, doar de lipsa soluţiilor nu"
11.08.2017, 19:52Astra Giurgiu are un început bun de sezon în Liga 1. Fosta campioană e pe locul 4 după cinci etape, la doar un punct în spatele celor de la FCSB, împotriva cărora va juca sâmbătă, de la ora 21:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deşi patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali, a anunţat că Nicolae Dică va folosi multe rezerve, pentru a menaja titularii în perspectiva duelului cu Sporting Lisabona, din play-off-ul Ligii Campionilor, antrenorul giurgiuvenilor, Edi Iordănescu, are motive să fie îngrijorat înaintea jocului de mâine.
Tehnicianul a explicat că elevii săi ar putea să aibă de suferit din cauza programului încărcat şi crede că FCSB are un lot suficient de puternic pentru ca o formulă de echipă cu multe rezerve să pună probleme oricărui adversar.
"Va fi un joc pe parcursul căruia trebuie să fim extrem de echilibraţi, să producem un joc de echipă foarte bun, iar dezavantajul pe care îl avem e gradul de oboseală accentuat. E foarte greu de rezolvat, de gestionat. Suntem echipa cu cele mai multe jocuri, mâine îl bifăm pe al zecelea într-o lună şi asta ne va afecta puţin.
Să joci cu Steaua, care are foarte multă calitate şi care, indiferent de formă, poate să facă diferenţa prin calitatea individuală a jucătorilor, atunci trebuie să răspunzi cu un joc de echipă bun.
Probabil vor apărea şi la noi modificări în primul 11, trebuie să răspundem cu prospeţime. Înţeleg că şi la Steaua se poate întâmpla acest lucru. Steaua poate să se vaite de orice, doar de lipsa soluţiilor nu. Oricine intră, nivelul rămâne la un standard ridicat.
Filosofia Stelei e clară prin tradiţie, o echipă care joacă ofensiv, care pune mingea jos, care construieşte. Indiferent de jucătorii care vor intra pe teren, lucrurile se schimbă în măsură mică. Steaua poate surprinde prin calitatea individuală şi prin creativitate, prin fantezia jucătorilor. În rest, e o echipă pe care o cunoaştem foarte bine, ştim la ce să ne aşteptăm", a declarat Edi Iordănescu.
Tehnicianul de 39 de ani nu consideră un avantaj faptul că FCSB suferă încă la capitolul omogenitate, din cauza numeroaselor transferuri.
"Mai în căutări decât noi nu e nimeni. Pe noi ne-au părăsit 18 jucători în vară, aşa că dacă vorbim de omogenitate şi automatisme, suntem cei care am avea cel mai mult de muncă", a precizat Iordănescu.
Partida dintre FCSB și Astra se va disputa sâmbătă, 12 august, de la ora 21:00, pe Arena Națională și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: steaua , liga 1 , astra giurgiu , fcsb , fcsb steaua , fcsb astra , adi iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...