Edi Iordănescu se apără: ”Nu văd cu ce am greșit la Giurgiu. Sunt un cetățean al acestei țări!”
06.04.2016, 18:53VIDEO Astra - Pandurii 0-0. Gorjenii au jucat la Giurgiu cu un om în plus din minutul 43, după eliminarea lui Teixeira, dar nu au profitat de acest avantaj. Edi Iordănescu, antrenorul ”pandurilor”, care și-a ispășit ultima etapă de suspendare, și-a băgat jucătorii la pauză în ședință, chiar în parcarea stadionului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Inițiativa tehnicianului oaspeților a trezit multe comentarii în lumea fotbalului, mai ales din cauza disfuncționalităților existente în regulamentul fotbalului românesc.
Edi Iordănescu a explicat, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club” de la Digi Sport1, că nu se simte vinovat cu nimic și că a profitat și el de acea scăpare a regulamentului.
”Nu am nici regulamentul în față, nici nu mă pricep foarte bine, dar m-am informat înainte de meci și mi s-a spus că este în regulă. Însă nu înțeleg de ce se vorbește atât, pentru că nu sunt primul care face asta. S-au mai văzut antrenori prin spatele porților, prin diverse părți ale tribunelor.
Cât nu sunt în incinta vestiarelor, ci în spațiul public, sunt și eu un cetățean al acestei țări, deci nu văd cu ce am greșit. Am înțeles că sunt două paragrafe care se bat cap în cap.
Este un paragraf, introdus în ianuarie 2016, dar nu mă pot apăra pentru că nu am actul în față, am contactat un avocat. Am zis că poate am greșit, dar după ce am văzut istoricul m-am liniștit. Zice că nu am voie să intru în contact cu echipa în incinta stadionului, de aceea am vorbit cu ei în afară, în parcare.
Care e diferența între mine care am schimbat două vorbe cu ei și cei care stau în tribună și au tot vorbit, au fost imagini care-mi revin acum în minte.
Dacă regulamentul este neclar și trebuie revizuit nu mai este treaba mea. Îmi doream să stau și în altă parte sau să stau unde am stat și data trecută pentru că și la precedentul meci cu Astra am fost suspendat, dar nu am fost lăsat de cei de la Astra”, a spus antrenorul gorjenilor.
Edi Iordănescu este deranjat mai mult de faptul că a fost suspendat și la meciul cu Steaua și la cel cu Astra, partide din care echipa sa a luat un singur punct.
”A fost foarte greu ca eu să fiu departe de jucători în două partide care poate ne-au decis soarta. Chiar era nevoie ca eu să fiu acolo.
Au fost multe lucruri care m-au nemulțumit la partida de la Giurgiu. În primul rând, pentru că am plecat cu un singur punct, mai ales că a fost un meci în care Teixeira a fost eliminat. Ce s-a întâmplat după nu a fost ok. Trebuia să dăm dovadă de mai multă claritate, precizie în fața porții”, a mai spus Iordănescu jr la Digi Sport.
Etichete: edi iordanescu , astra pandurii , edi iordanescu explicatii sedinta giurgiu , iordanescu jr suspendare , iordanescu jr jucatori pauza meci astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...