Edi Iordănescu recunoaşte că a discutat cu Steaua: "Ştiu că acolo sunt oameni care mă apreciază"
20.04.2016, 11:15Steaua este aproape de a rata titlul, după eşecul cu Astra Giurgiu, scor 0-2, iar o clasare pe locul 2 sau mai jos i-ar putea fi fatală lui Laurenţiu Reghecampf. Un posibil înlocuitor pentru actualul antrenor al roş-albaştrilor este Edi Iordănescu, tehnicianul celor de la Pandurii Tg. Jiu.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Fiul selecţionerului României nu ascunde că a avut discuţii private cu oficiali ai Stelei, care îi apreciază rezultatele obţinute la gruparea gorjeană, dar insistă că, deocamdată, nu se pune problema de a semna cu roş-albaştrii.
"Nu există acest scenariu sau cel puţin nu există acum aşa ceva. recunosc, am sentimente profunde faţă de acest club. Nici n-ar putea să fie altfel, pentru că eu am învăţat să fac primii paşi, la propiu, în Ghencea. Dar de aici şi până la speculaţiile care s-au făcut e cale lungă.
Am mai avut şi eu, de-a lungul timpului, discuţii private cu oamenii care se află în conducerea Stelei şi ştiu că mă apreciază. Dar eu vreau să-mi duc la capăt contractul cu Pandurii, care mai durează 3 săptămâni. Vom termina acest campionat, apoi vom trage linie, vom analiza ce am făcut aici şi apoi se poate discuta dacă voi continua", a declarat Iordănescu jr, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.
În cazul în care va ajunge la Steaua, Edi Iordănescu va trebui să gestioneze relaţia cu Gigi Becali, o misiune care nu este deloc uşoară.
"Odată a încercat să-mi explice că eu sunt mai mic de vârstă şi că trebuie să ascult de cel mai mare. Nu mă consider un tip rigid, sunt deschi dialogului, însă am principii la care nu vreau să renunţ.
Nu vreau să intru într-o analiză, să explic ce aş face eu într-o relaţie cu Gigi Becali, însă în fotbal dacă tu crezi că aducând jucătorii care s-au remarcat la alte echipe şi sunt lideri acolo, gata!, ai făcut echipă, te înşeli amarnic", a precizat tehnicianul gorjenilor.
În ciuda acestor discuţii, conducerea Stelei a negat varianta ca Iordănescu jr. să preia conducerea echipei. "Nu cred deloc, nu s-a pus problema înlocuirii staff-ului tehnic. Totul s-a făcut la propunerea lui Reghecampf, acum a revenit și Meme. Gigi nu se desparte de ei. Poate vorbește mai mult la televizor, dar nu se va despărți de ei", a spus preşedintele de onoare al roş-albaştrilor, Viorel Păunescu.
În acelaşi timp, chiar Gigi Becali a infirmat zvonurile din ultimele zile: "Edi Iordănescu o să antreneze Steaua, a demonstrat că poate, dar nu acum și nici la anul. Ce să-i spun lui Reghecampf despre sezonul viitor? Să-i spun ceva ce știe deja, că va rămâne?".
Nici Laurenţiu Reghecampf nu este îngrijorat că şi-ar putea pierde postul. "Nu mă atinge acest subiect, mai mult mă amuză. Avem lucruri de terminat aici. Ne dorim ca anul viitor să avem o altă atitudine, să creştem alţi jucători care să poată fi vânduţi pe bani foarte mulţi, pentru că nivelul echipei trebuie să fie altul", a declarat actualul antrenor al Stelei.
Etichete: steaua , pandurii , laurentiu reghecampf , edi iordanescu , gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...