Edi Iordănescu lămurește situația lui Ioniță și știe de ce Astra a suferit în Cupă: "Ne-am consumat foarte mult!"
30.11.2017, 21:33VIDEO Chindia - Astra 0-2. Astra a tremurat puțin pentru calificarea în sferturile Cupei României și a reușit să treacă de Chindia abia după prelungiri, prin golurile marcate de Balaure și Chipirliu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Edi Iordănescu știe de ce Astra a avut emoții cu o echipă de liga secundă.
"Ne așteptam la un joc foarte greu, așa cum este în Cupă. Vedem că Hermannstadt a eliminat o echipă de prima ligă, Craiova a ajuns în prelungiri cu Afumați, iar Dinamo a avut nevoie de 11 metri pentru a se califica cu o echipă de liga a treia.
Meciul cu FCSB ne-a consumat extrem de mult și am avut neșansa să jucăm în Cupă după o astfel de partidă. Am încercat să reechilibrez echipa din punct de vedere mental. Simt o ambiție foarte mare din partea jucătorilor, încercăm să scoatem cât mai mult din fiecare meci. Noi ne autodepășim.
Am construit tot meciul, am avut ocazii, iar cu puțină șansă nu mai ajungeam în prelungiri. Am terminat meciul cu trei jucători sub 21 de ani, jucătorii trebuie să simtă că au susținere. Cupa este un obiectiv, încercăm să mergem cât mai departe", a spus Iordănescu, la microfonul Digi Sport.
Tehnicianul a lămurit și situația lui Alex Ioniță, jucător care ar fi dorit de CFR și de Kayserispor.
"E normal să fie lăudat Ioniță. El nu termină contractul în vară, mai are un an, așa că se face o confuzie. Mangia a dat o lecție de profesionalism și nu a vorbit de situația lui Ioniță, așa cum fac conducătorii altor cluburi".
Etichete: astra ionita , iordanescu astra , iordanescu ionita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...