Video Exclusiv Edi Iordănescu dezvăluie discuțiile avute cu Craiova și FCSB. De ce a refuzat oferta de la Petrolul
articol scris de Digi Sport23.08.2020, 12:12
Edi Iordănescu (42 de ani) a rămas fără angajament, după despărțirea de Gaz Metan Mediaș, din această vară, iar antrenorul a avut o ofertă concretă de la Petrolul Ploiești.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Totuși, Iordănescu nu a dat curs ofertei venite din Liga 2, spunând că ar fi fost o diferență importantă de nivel, având în vedere CV-ul său.
Edi Iordănescu a refuzat oferta de la Petrolul
Pe lângă oferta venită de la finanțatorii clubului ploieștean, Edi Iordănescu a avut o discuție și cu fanii Petrolului, însă nici aceștia nu au reușit să-l convingă. În cele din urmă, la formația de pe "Ilie Oană" a venit Viorel Moldovan, fostul antrenor de la Chindia.
"Am fost abordat într-un mod extrem de profesionist, am fost impresionat. Am simțit multă încredere și determinare în a mă aduce. Am avut discuții și cu liderii suporterilor, m-am bucurat la momentul respectiv și am simțit foarte mult interes și căldura.
Au fost anumite lucruri care m-au făcut să spun nu. E adevărat că și diferența de nivel, fără să fiu răutăcios, dar n-am mai fost pregătit mental. Eu mi-am parcurs niște etape, cu Liga 3, Liga 2. Sunt cu 3 echipe diferite calificate în play-off, am parcurs niște etape natural", a declarat Edi Iordănescu, la Digi Sport Matinal.
Edi Iordănescu a dezvăluit discuțiile avute cu FCSB și Universitatea Craiova
Antrenorul a vorbit și despre discuțiile mai vechi purtate cu FCSB și Universitatea Craiova, ambele încheiate fără succes.
"Craiova nu a fost vara asta, a fost în iarna trecută, când a fost o ofertă, am avut discuții, dar eu eram angrenat la Mediaș. Aveam o clauză destul de importantă de reziliere. Eram la 4-5 meciuri de play-off, a fost în pauza competițională. Voiam să-mi duc la capăt proiectul.
În vara asta nu am mai avut discuții cu Craiova. Cu FCSB e poveste de un an și ceva, când ați dat acele imagini, când am fost la reședința patronului, din Pipera. Aparțin trecutului și aș prefera să rămână în trecut", a mai spus Iordănescu.
Etichete: universitatea craiova , gaz metan , petrolul , edi iordanescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...