Edi Iordănescu, despre problemele de la CFR: ”Pandemia ne-a pus la pământ, ne-a fost teamă lângă cine stăm!”
articol scris de Digi Sport03.04.2021, 19:33
Edi Iordănescu speră să uite cât mai repede de umilința suferită în ultima etapă de campionat, 0-3 cu contracandidata la titlu, FCSB.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj a aliniat atunci un 11 improvizat pe Arena Națională din cauza cazurilor de coronavirus, iar antrenorul campioanei a explicat prin ce situație a trecut. Mario Rondon, Gabriel Debeljuh și Valentin Costache au fost printre absenți.
”Acest necaz cu pandemia ne-a afectat, ne-a pus la pământ, au căzut din start 3-4 jucători, am avut și din staff-ul tehnic, chiar și din staff-ul medical.
Ne-a stricat atmosfera, am mers la București pentru meciul cu FCSB pe un fond total opus față de ceea ce trebuia să fie.
Starea de spirit a fost la pământ, ne-a fost teamă să venim la muncă, ne-a fost teamă lângă cine stăm.
A venit pauza, am câștigat timp, am recuperat o parte din jucători. Lucrurile arată diferit pentru partida cu Dinamo”, a declarat Edi Iordănescu.
CFR Cluj - Dinamo, luni, 20.30, Digi Sport 1
CFR Cluj așteaptă rezultatul derby-ului dintre FCSB și Universitatea Craiova pentru a-și face calculele din playoff. Echipa din Gruia joacă acasă cu Dinamo, luni, de la ora 20.30, în direct la Digi Sport 1.
”Dacă mă uit și analizez lotul lui Dinamo, luați individual sunt jucători de valoare, cu calitate. Să nu ne așteptăm că vine rezultatul doar dacă ne prezentăm pe teren.
Se vor motiva, au și un antrenor nou, cu experiență. Gigi Mulțescu știe să controleze vestiare, știe să motiveze jucători.
Noi nu avem decât varianta victoriei. După acest meci, noi avem direcții diferite, noi vom fi în playoff, ei, din păcate pentru fani, istoria lor, vor juca în playout”, a mai spus Edi Iordănescu.
Etichete: edi iordanescu , cfr cluj dinamo , edi iordanescu cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...