Echipele din Liga 1 și-au ales destinațiile pentru cantonamentul de iarnă! FCSB, duel cu o echipă din grupele Ligii Campionilor
03.01.2020, 14:59Echipele din Liga 1 și-au stabilit cantonamentele din această iarnă, unde vor pregăti partea a doua a sezonului. Cele șase formații care ocupă locurile de play-off în prezent vor pleca în străinătate, în Spania și Turcia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB se va pregăti tot la Marbella, unde s-a mai deplasat și în trecut. Printre echipele cu care se va duela se numără Lokomotiv Moscova, echipă care a jucat în grupele Ligii Campionilor.
- FCSB - FC Basel - 16 ianuarie, 12:00
- FCSB - Karlsruher SC - 18 ianuarie, 16:00
- FCSB - Lokomotiv Moscova - 20 ianuarie, 17:00
- FCSB - Jeonbuk Hyundai - 22 ianuarie, 17:00
Dacă FCSB se duelează cu Lokomotiv, CFR Cluj se va duela cu rivala ȚSKA Moscova. Rușii au dezamăgit în acest sezon de Europa League, ocupând ultimul loc într-o grupă cu Espanyol, Ludogoreț și Ferencvaros. Cantonamentul campioanei României va avea loc tot în Spania, la Benidorm.
- CFR Cluj - Floridsdorfer (Austria)
- CFR Cluj – ȚSKA Moscova (Rusia)
- CFR Cluj – Arminia Bielefeld (Germania)
- CFR Cluj – Ferencvaros (Ungaria)
- CFR Cluj – Emelec (Ecuador)
Universitatea Craiova a ales Belek pentru cantonamentul din această iarnă, iar cel mai ”tare” amical va fi pe 24 ianuarie, împotriva celor de la Wolfsberger. Austriecii s-au clasat pe ultimul loc într-o grupă de Europa League cu Bașakșehir, AS Roma și Borussia Monchengladbach.
- Univ. Craiova – FC Aarau (Elveția) - 17 ianuarie
- Univ. Craiova – Pogoń Szczecin (Polonia) - 18 ianuarie
- Univ. Craiova – Zagłębie Lubin (Polonia) - 23 ianuarie
- Univ. Craiova – Wolfsberger AC (Austria) - 24 ianuarie
Dinamo se va deplasa tot în Spania, la Benahavis pentru cantonamentul din această iarnă. Baza de pregătire a dinamoviștilor este la aproximativ 22 de kilometri de Marbella. Krasnodar este cel mai ”sonor” nume de pe lista echipelor cu care ”câinii” vor juca în perioada de pregătire.
- Dinamo - Dynamo Dresda (Germania)
- Dinamo - Bochum (Germania)
- Dinamo - Osijek (Croația)
- Dinamo - Krasnodar (Rusia)
Revelația finalului de an în Liga 1, Astra Giurgiu, se va pregăti în Antalya pentru a doua parte a sezonului. Elevii lui Bogdan Andone au programat patru partide amicale pentru această perioadă.
- Astra - Victoria Koln (Germania)
- Astra - Szeged (Ungaria)
- Astra - LKS Lodz (Polonia)
- Astra - Lech Poznan (Polonia)
Viitorul va pleca tot în Antalya în această iarnă. Young Boys Berna, liderul din Elveția și Sturm Graz, una dintre ”forțele” campionatului Austriei sunt două dintre adversarele elevilor lui Hagi.
- Viitorul – Young Boys Berna (Elveția)
- Viitorul – Olimpik Donetsk (Ucraina)
- Viitorul – Sturm Graz (Austria)
- Viitorul – Ballkani (Kosovo)
- Viitorul – Jagiellonia (Polonia)
Gaz Metan, ocupanta locului cinci din Liga 1, va face cantonamentul din această iarnă la Marbella, unde a programat două partide cu echipe din Elveția. Lausanne, liderul din eșalonul secund și Luzern, echipă aflată la retrogradare în prima ligă se numără printre adversarele echipei lui Edi Iordănescu.
- Gaz Metan - Lausanne (Elveția)
- Gaz Metan - Luzern (Elveția)
- Gaz Metan - Darmstadt (Germania)
- Gaz Metan - Shonan Bellmare (Japonia)
Liga 1 va fi reluată în 2020, pe 31 ianuarie, iar toate meciurile vor putea fi urmărite în direct pe Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro, pentru abonații RCS/RDS.
Etichete: liga 1 , dinamo , cfr cluj , astra , universitatea craiova , gaz metan , viitorul , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...