Galerie Foto Echipa din Liga 1 care vrea să își inaugureze noul stadion într-un meci cu FCSB: "Facem toate eforturile"
articol scris de Digi Sport27.09.2022, 19:49
Un nou stadion este foarte aproape să fie dat în folosință în Liga 1, iar autoritățile din Târgoviște au anunțat când ar urma să fie inaugurată arena Chindiei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chindia vrea să își inaugureze noul stadion într-un meci cu FCSB: "Facem toate eforturile"
Chindia Târgoviște a fost nevoită să joace numai în deplasare toate meciurile de la promovarea în Liga 1, din anul 2019. Dâmbovițenii au ales să joace meciurile din postura de echipă gazdă la Ploiești, însă elevii lui Toni Petrea au șanse mari să se întoarcă "acasă” din luna decembrie a acestui an, contra FCSB-ului, în etapa a 20-a.
"În privința primului meci pe noua arenă, reiterez faptul ca finalul acestei toamne reprezintă un termen realist de finalizare a lucrărilor și facem toate eforturile ca debutul pe stadionul modernizat să se producă cu FCSB, pe 9 decembrie, acesta fiind primul meci de pe teren propriu din luna decembrie.
Și da, dincolo de alte comentarii, cred că acum este evident pentru toată lumea că foarte curând echipa noastră va juca la umbra Turnului Chindiei!”, a transmis primarul Cristian Stan, pe Facebook.
Galerie Foto
Situație bizară la Târgoviște. Autoritățile anunță construcția unui stadion nou, în afară de cel la care se lucrează acum
Paradoxul vine din faptul că autoritățile au demarat procedurile pentru construirea unui nou stadion, după cum arată anunțul președintelui CJ, Corneliu Ștefan, iar lucrările la vechiul stadion tot nu s-au finalizat.
"Ieri, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor de proiectare și construire a noului stadion din Târgoviște! Au fost depuse 6 oferte pentru proiectul a cărui valoare se ridică la aproximativ 310.000.000 de lei, TVA inclus, contribuția CJ Dâmbovița fiind de 25.000.000 de lei.
Până la sfârșitul lunii noiembrie, ofertele vor fi în evaluare tehnică.Noul stadion va îndeplini condițiile necesare pentru a găzdui partide din prima ligă a fotbalului național, din competițiile europene, dar și meciurile naționalei de fotbal.
De asemenea, se vor mai putea juca meciuri de rugby de nivel național și mondial, dar se pot organiza și competiții de atletism", spunea Corneliu Ștefan, la jumătatea lunii septembrie a anului 2022, pe Facebook.
- Noul stadion va avea: 12.012 locuri
- pistă de atletism
- 434 locuri de parcare
- spațiu pentru alimentație și comerț
Etichete: chindia targoviste , fcsb , stadion chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...