Exclusiv Echipa de la retrogradare pe care Gigi Becali o vede în play-off: ”E foarte valoroasă! Are o singură hibă”
articol scris de Digi Sport14.11.2022, 23:41
FCSB a învins-o cu 2-0 pe U Craiova 1948, iar oltenii au ajuns la opt meciuri fără victorie în Liga 1.
![Gigi Becali / Foto: captură Digi Sport](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxZGlnaXMucmNzLXJkcy5y/byUyRnN0b3JhZ2UlMkYyMDIyJTJGMDcl/MkYyNiUyRjE1NTI2MzBfMTU1MjYzMF9n/aWdpLWJlY2FsaTE1LmpwZyZ3PTEwNjAm/aD02MzYmaGFzaD1kYzQ5ZGMxNDdhZDYxZmVhN2EyYjViOTNiYjlmNTE1MA==.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Gigi Becali crede că U Craiova 1948 are o mare problemă
După 18 meciuri disputate, U Craiova 1948 ocupă penultimul loc în Liga 1, departe de așteptările patronului Adrian Mititelu. La scurt timp după meciul direct din Bănie, Gigi Becali a lăudat formația olteană, despre care a spus este una valoroasă, însă crede că "leii" fac o greșeală uriașă, pe care nu a vrut însă să o dezvăluie.
"Echipa asta, U Craiova 1948, e valoroasă! Nu fac complimente aiurea! Nu o să retrogradeze. Are o singură hibă, dar nu mă bag eu. Dacă o rezolvă, o să vedeți cum o să câștige cinci meciuri la rând. Are mici probleme la fundașii centrali și probabil că au nevoie de un atacant de careu, unul mare, cum era Compagno.
E o echipă foarte valoroasă! E echipă de locurile 4-5-6. O să vedeți! E posibil s-o vedem chiar și în play-off. Dacă corectează greșeala pe care o face. Nu, domnule, nu mă bag, nu fac eu așa ceva (n.r.- dacă vrea să spună despre ce problemă e vorba)!", a spus Gigi Becali, la Fotbal Club.
VIDEO Rezumat U Craiova 1948 - FCSB 0-2
Adrian Mititelu, după înfrângerea cu FCSB din Liga 1: ”Am o frustrare uriașă”
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
După înfrângerea suferită de echipa sa cu FCSB, Adrian Mititelu (54 de ani), finanțatorul lui U Craiova 1948, a tras un semnal de alarmă prin care a transmis că gruparea din Bănie are nevoie de rezultate pozitive în perioada imediat următoare.
”Același scenariu, ce facem de 3-4 meciuri am făcut și acum. A fost un meci bun, pe alocuri foarte bun, dar nu am luat niciun punct. Parcă e un blestem. Chiar dacă avem problemele noastre de joc, în majoritatea partidelor am fost superiori. Și azi am fost! Cei de la FCSB au câștigat nemeritat.
Nici în cele mai pesimiste gânduri nu mă așteptam să fim pe locul 15, e incredibil! Încă sunt de părere că e un vis, un coșmar, dar viața m-a învățat că trebuie să te aștepți mereu la ce e mai rău. Sunt tăbăcit, învățat.
Jocul arată că obiectivul, play-off-ul, era legitim. Cred că mai avem nevoie de 2-3 jucători în iarnă. Sper să gestionăm bine această pauză.
Trebuie să gestionăm foarte bine. Eu n-am identificat o echipă despre care să zici că nu are nicio șansă să rămână în Liga 1. Va fi un final de an incandescent. Avem numai finale, 4 meciuri foarte grele în decembrie. Vom avea o iarnă foarte grea. E încă un an în care n-am reușit să ajungem unde ne-am propus, dar măcar să fie unul fără emoții la retrogradare.
Situația e mai mult decât critică, sunt puțin debusolat. Echipa asta nu merita să fie aici! Niște rezultate total împotriva jocului prestat. Nu e dezamăgire, nici nu am puterea să privesc clasamentul. Am o frustrare uriașă, s-au cheltuit mulți bani, speranțe, așteptări, ani de muncă.
Vreau să transmit un mesaj tuturor care fac parte din acest grup. Nu mai e de glumă, nu mai e de joacă. Sincer, mi-e teamă. Știu ce înseamnă haosul și eticheta care ți se pune”, a spus Adrian Mititelu, după meciul cu FCSB.
Etichete: liga 1 , adrian mititelu , gigi becali , fcsb , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...