"E un tip fenomenal!" Fostul director sportiv al FCSB-ului, laude și sfaturi pentru Toni Petrea
26.07.2020, 14:30Narcis Răducan, fostul director sportiv al FCSB-ului, a elogiat rezultatele obținute de Toni Petrea în primele sale două jocuri ca principal al formației roș-albastre, dar a ținut și să-l avertizeze în legătură cu un aspect care-i poate știrbi credibilitatea.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
De la venirea lui Toni Petrea pe banca tehnică, FCSB a cucerit Cupa României în finala cu Sepsi și a reușit prima victorie din play-off după reluarea campionatului, 1-0, la Mediaș, cu Gaz Metan. În partida din Liga 1, Toni Petrea a folosit zece jucători U21, record pentru fotbalul din România, de când a fost introdusă regula U21.
Narcis Răducan îl cunoaște bine pe tehnicianul FCSB-ului și l-a caracterizat în câteva cuvinte pe site-ul său personal: "Toni a fost un antrenor secund extrem de util lui Reghe. A jucat fotbal atât cât să înțeleagă perfect fenomenul. Este un tip profesionist, implicat, cu personalitate peste limita statutului din staff. S-a adaptat perfect la profilul asistent managerului ultimilor 10 ani din fotbalul dezvoltat. În plus, Toni stăpâneşte bine arta comunicării, fiind excelent interlocutor".
Narcis Răducan, sfaturi pentru Toni Petrea pentru a-și păstra credibilitatea în fața publicului
La pauza meciului cu Gaz Metan, Petrea a decis să-l schimbe pe Adrian Petre, lucru care s-a întâmplat destul de des în mandatul lui Bogdan Vintilă. Atunci, Vintilă era acuzat că îl înlocuiește pe atacant la comanda lui Gigi Becali. Toni Petrea a dezvăluit motivele pentru care l-a schimbat pe Adrian Petre: "Nu mă interesează pe mine discuțiile care se fac. Juniorii s-au cam sufocat, se vede că nu sunt încă la nivelul jucătorilor care au evoluat meci de meci. Astăzi a avut o evoluție bună dar l-am simțit cam obosit. Am zis să nu riscăm o accidentare".
Narcis Răducan a simțit că antrenorul FCSB-ului poate trece printr-un moment dificil din cauza celor întâmplate în trecut la echipă și l-a sfătuit ce să facă pentru a-și păstra credibilitatea în fața publicului și al jucătorilor: "Am simțit momentul să-l avertizez din timp de un fenomen periculos pentru credibilitatea sa în fața publicului. Un fenomen ce-i poate afecta viitorul profesional.
Mă refer la justificarea schimbării lui Adrian Petre la pauză, împreună cu alți doi colegi. Îi recomand ca la întrebarea mass-media în legătură cu schimbările ciudate efectuate la pauzele meciurilor să invoce <<decizia staff-ului>> la modul general".
Adrian Petre a răbufnit după schimbarea din meciul cu Gaz Metan
Preparatorul fizic al FCSB-ului, Thomas Neubert, a purtat o discuție cu Adrian Petre în timpul reprizei secunde a jocului de la Mediaș, chiar pe marginea terenului, în care a încercat să-l încurajeze pe atacantul crescut de UTA. Petre pare că îi transmite lui Neubert: "De ce mă tot schimbați la pauză?"
În final, Narcis i-a dat câteva contraargumente lui Toni Petrea în legătură cu explicația sa cu privire la schimbarea lui Petre și l-a mai sfătuit o dată, ca "prieten al lui și al echipei":
- Adi Petre nu era deloc obosit așa cum ne-a explicat, a fost foarte activ în prima repriză.
- Dacă nu e doar interimar (până ajunge Reghe) și chiar vrea să devină un bun principal, să nu mai schimbe niciodată trei jucători la pauză când echipa sa conduce pe tabelă.
- Nu schimbi un jucător tânăr de națională, deja prea mult schimbat la alte pauze, când vrei să-l transformi în milioane de euro. Mai ales într-un meci fără presiune, de vacanță.
- Înainte să ne prindem noi, se va prinde vestiarul şi o să ajungă rapid la concluzia din mandatul Vintilă, aceea că, la FCSB „nu trag toți la aceeaşi căruță”.
- Narcis Răducan a fost director sportiv al clubului FCSB între 16 august 2019 - 4 noiembrie 2019.
Etichete: narcis raducan , toni petrea , adrian petre , petrea fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...