"E tobă de fotbal". MM Stoica, lăudat de un fost fotbalist al FCSB-ului, după ce a fost "ochit" de Gigi Becali
articol scris de Digi Sport15.10.2022, 16:32
Gigi Becali (64 de ani) a ținut să se ia de MM Stoica (57 de ani), după umilințele FCSB-ului cu Silkeborg, și a spus că oficialul roș-albaștrilor nu se pricepe la partea de scouting.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La puțină vreme, MM Stoica i-a replicat patronului printr-un mesaj postat pe rețelele sociale și a întocmit cel mai bun 11 al FCSB-ului, format exclusiv din jucătorii aduși de el.
"E tobă de fotbal". MM Stoica, lăudat de un fost fotbalist al FCSB-ului, la scurt timp după ce a fost "ochit" de Gigi Becali
Alexandru Chipciu, unul dintre cei mai importanți jucători ai FCSB-ului din urmă cu 10 ani, a vorbit pe larg despre generația de succes a roș-albaștrilor, atunci când echipa era antrenată de Laurențiu Reghecampf, în primul mandat. Totodată, actualul fotbalist al celor de la U Cluj a ținut să îl laude pe MM Stoica, despre care a spus că este "tobă" de fotbal.
"După 7 ani în care echipa nu luase campionatul, patronul a investit milioane de euro în jucători. Cine-ar fi făcut așa, în situația aia?! Tătărușanu, Boruceanu, Tănase, eu, Pintilii, Rusescu… Apoi, managementul sportiv. Meme Stoica, “tobă” de fotbal, care a contribuit și la venirea atâtor fotbaliști.
Apoi, Reghe îți dădea o încredere fantastică, nu am cuvinte! Atunci, dacă jucam cu Real Madrid, nu ne gândeam unul înainte de meci că n-am putea să-i batem. Mintea noastră așa era setată, așa gândeam zi de zi. Apoi, mentalitatea noastră, că avea “material” cu care să fixeze abordarea asta", a spus Chipciu, potrivit Playsport.
Gigi Becali: "MM Stoica nu se pricepe la scouting, de mult nu mă mai iau după el"
Gigi Becali a dezvăluit care sunt primele măsuri pe care vrea să le ia la FCSB.
De asemenea, patronul vicecampioanei consideră că a făcut greșeli în momentul în care a decis achizițiile verii.
Gigi Becali a afirmat că nu se mai consultă cu MM Stoica în privința transferurilor, pentru că managerulgeneral "nu se pricepe la asta".
"MM Stoica nu e bun pentru munca asta (n.r. de scouter). Nu a demonstrat. El cunoaște fotbal, e enciclopedie, numai că la munca asta nu se pricepe. De mult nu mă mai iau după el, că nu se pricepe. El știe să conducă acolo staff-ul, să adunce jucătorii. El se pricepe la fotbal, dar nu la transferuri.
E posibil să fie și greșeală de selecție, transferurile pe care le-am făcut. Eu sunt stăpânul, eu aduc jucători, eu aduc antrenori, eu sunt primul vinovat, dar eu greșesc pe banii mei. Cum adică aduce el, Prepeliță, un jucător Garita. De ce să dau eu 1.5 milioane pe un jucător și el aduce gratis?
M-am gândit și la antrenor străin, și să aduc unul-doi oameni, scouteri, care să studieze jucători, să aducă jucători, dar care să răspundă. Din patru să fie unul bun. Meme nu e bun pentru munca asta, n-a demonstrat. El cunoaște fotbal, e enciclopedie, știe fotbal, doar că la munca asta nu se pricepe.", a declarat Gigi Becali, la Liga Digisport.
Etichete: liga 1 , alexandru chipciu , mm stoica , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...