Video "E puțin inexplicabil". FCSB, învinsă de Craiova, în ziua morții lui Balaci
21.10.2018, 23:33Craiova - FCSB 2-1 | Universitatea Craiova a obținut o victorie istorică în fața FCSB, chiar în ziua morții marelui Ilie Balaci. Roș-albaștrii nu-și explică aspectul diferit al jocului în cele două reprize.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Am avut jocul în mână, nu am avut cum să fructificăm al doilea gol și am pierdut. Am avut situația să facem 2-0. A doua repriză nu a fost cea pe care ne-o doream și la acea greșeală a lor, cu Moruțan, puteam să facem și acolo ceva. În fine, asta a fost soarta meciului. Poate ne-am retras puțin inexplicabil, nu știu de ce, nu am mai reușit să ținem de minge. Cred că o monedă m-a lovit (n.r.: portarul a fost lovit cu un obiect aruncat din tribune, în minutul 40), dar important e ca am pierdut noi, asta e problema. Ambele echipe au jucat pe același gazon, într-adevar a fost rău", a spus Bălgrădean la final.
Jucătorii lui Nicolae Dică au fost și ei impresionați de atmosfera de pe stadionul "Ion Oblemenco". Fanii craioveni au pregătit momente speciale dedicate memoriei lui Ilie Balaci.
"Ne pare rău pentru această pierdere, transmitem condoleante familiei. Nimănui nu-i doresc așa ceva", a spus Bălgrădean.
Scorul putea fi chiar mai mare pe final, însă Cristian Bălgrădean a apărat un penalty în minutul 88.
"Din păcate, nu ne-a ajutat acel penalty, scorul e 2-1. Cred că lupta la fel va fi, ne vom bate până la final cu CFR, ca și anul trecut. Nu neapărat că am pierdut două jocuri, dar important e și jocul nostru. În prima repriza am jucat mai bine, iar a doua a fost una mai proastă", a încheiat Bălgrădean.
Actuala echipă a Craiovei nu învinsese niciodată actuala FCSB (fosta Steaua) în cele 13 dueluri directe din 2014 încoace, iar bucureştenii câştigaseră ultimele trei confruntări.
Ultima victorie a Universităţii Craiova contra Stelei a fost obţinută pe 1 septembrie 2002, când oltenii s-au impus cu 3-1 în Bănie, într-un meci din etapa a treia a campionatului.
28 de partide la rând fără victorie a adunat Craiova în faţa "roş-albaştrilor", până la succesul de astăzi.
Etichete: ilie balaci , video craiova fcsb , a murit ilie balaci , balgradean craiova fcsb , balaci craiova fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...