"E plăcut să-ți aplici liber filosofia de antrenor?". Nicolae Dică nu a stat pe gânduri și a răspuns sincer
articol scris de Digi Sport09.02.2023, 09:31
Nicolae Dică (42 de ani) a pregătit-o pe FCSB în prima parte a campionatului, însă în urma unor rezultate nefericite tehnicianul s-a despărțit de vicecampioana României în luna noiembrie.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Acesta nu a stat mult pe bară și a fost convins de cei de la CS Mioveni să preia echipa, iar startul a fost unul surprinzător de bun.
Nicolae Dică, bucuros că are libertate de decizie la CS Mioveni
Tehnicianul nu s-a ferit să-i înțepe pe cei de la FCSB, în speță pe patronul Gigi Becali, recunoscut pentru implicarea sa și pentru faptul că nu dă libertate totală antrenorilor.
Întrebat dacă "e plăcut să poți să-ți aplici liber filosofia de antrenor", Dică s-a amuzat și a răspuns scurt.
"Da, mi-am aplicat-o peste tot… Știu unde vreți să bateți (n.r. râde). E mult mai plăcut acum. Le mulțumesc celor din conducere pentru că au avut încredere în mine, că mi-au dat șansa să antrenez și că mi-au acordat această libertate", a spus Nicolae Dică, pentru Fanatik.
Tehnicianul a vorbit despre munca pe care o depune la formația argeșeană și a avut un mesaj pentru elevii săi.
"Muncim în fiecare zi să fim uniți, am căpătat încredere. Știți cum e la fotbal, azi poți să fii cel mai bun, iar după două meciuri poți să devii cel mai slab. Trebuie să rămânem modești în continuare, să muncim la fel, să fim la fel de uniți și să fim preocupați la fiecare joc să luăm punct sau puncte.
Cred că trebuie să fim modești în continuare, pentru că deocamdată nu am obținut încă nimic, Eu știu cum este la fotbal. Cum am spus și mai devreme, se uită ce-ai făcut bun foarte repede", a mai spus Dică.
CS Mioveni speră la salvare
CS Mioveni are două victorii și un egal în 2023 cu Nicolae Dică pe bancă.
Argeșenii le-au învins pe Petrolul, 1-0, acasă, și pe UTA Arad, 2-1, în deplasare, și au remizat cu Sepsi, 1-1, pe teren propriu, după un gol egalizator venit în prelungiri.
Astfel, cei de la Mioveni au reușit să-și îmbogățească zestrea din clasament, iar speranțele că s-ar putea salva au devenit din ce în ce mai mari.
Clasament Liga 1
Etichete: nicolae dica , fcsb , antrenor cs mioveni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...